Toamna ne umple inimile cu-alaiul său de taine și belșug, cu oameni trudnici și coșuri pline de bunătăți: Muzeul ASTRA organizează evenimentul ,,Sărbătoarea Recoltei”, care va avea loc duminică, 24 septembrie 2023, între orele 10-16, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Aflăm de la organizatori că vor participa 25 de producători din județul Sibiu, dar și din județele vecine. Produsele și conservele expuse de acestea sunt dulcețuri și siropuri, fructe și legume, must de mere, must de struguri, vin, produse lactate, prăjituri și plăcinte, dar și produse apicole, zacuscă și multe alte delicatese.

Demn de știut, la Sărbătoarea Recoltei, vizitatorii vor avea prilejul să răsucească mlădițele de răchită pentru a face coșuri împletite, foarte des folosite la depozitarea sau la transportarea fructelor sau a legumelor. Acest atelier interactiv va fi organizat sub supravegherea unui meșter din Harghita. În timpul desfășurării evenimentului, participanții vor avea și posibilitatea să culeagă tulăi de porumb, apoi să îi depănușeze și să îi sfârnească, activități potrivite cu perioada de acum când carele pline de tulăi de porumb se plimbau falnice dinspre câmp spre curțile ce le așteptau cu porțile larg deschise.

Evenimentul se desfășoară în cadrul programului Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol 2023.

 Poftiți să vă bucurați! Cornul abundenței se dezvăluie în Muzeul ASTRA!