Am primit această fotografie de dimineață de la colegii noștri de la salubritate.

Ne-au rugat să o postăm și, fiindcă suntem o comunitate și avem cu toții un interes comun, acela de a trăi într-un oraș curat și civilizat, să vă adresăm câteva întrebări care să îi ajute și pe ei în activitate.

Așadar, care credeți că a fost problema aici:

1) Coșul de gunoi trebuia amplasat mai aproape de bancă?

2) Ar trebui mai multe coșuri de gunoi în jurul băncii, în dreapta, în stânga, in față?

3) Ar fi trebuit să avem un coleg de la salubritate lângă bancă astfel încât, în cazul în care cineva consumă un produs alimentar, colegul care păzește banca să preia ambalajul și să îl arunce la coșul de gunoi de lângă?

4) Altă idee?

Desigur, dincolo de ușoara ironie, nu putem să nu rămânem cu un gust amar atunci când vedem astfel de situații. Și, bineînțeles, folosim momentul pentru a reaminti și a ne reaminti că depinde de fiecare dintre noi să trăim în curățenie și civilizație, dar și că respectul trebuie să fie reciproc”.

Postarea este publică, pe pagina Primăriei Sectorului 3. Cetățenii sunt invitați, firește să-și spună părerea și… eventual, să „calculeze” care e de fapt PROBLEMA, dar mai ales soluția…