Primarul comunei Floresti, Simona David, s-a întâlnit cu domnul Felix Oanță, directorul uzinei Michelin, aceasta fiind prima întâlnire pe care a avut-o, în calitate oficială de primar, cu cel mai important investitor din comună.

„Pentru început am împărtășit principalele priorități ale uzinei și ale comunei și am vorbit despre cum să facem față acestei perioade dificile pentru toată lumea. Mai apoi, am discutat despre ce putem face pentru a îmbunătăți viața locuitorilor din Florești, angajați ai uzinei sau nu.

Am creionat deja câteva posibile direcții de acțiune, în special în zona de educație, pentru copii și nu numai. Sperăm să le putem pune în practică în curând, pentru binele tuturor!”, a scris primarul Simona David pe pagina sa de facebook.