Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a găzduit, în data de 24 martie a.c., conferința „România 2026-2040. Industria 4.0-5.0″, organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și Institutul Român de Inovare Smart Industry (IRISI) – Iași.
Evenimentul a oferit cadrul unei dezbateri despre direcțiile strategice ale dezvoltării industriale românești în orizontul 2040, reunind reprezentanți ai mediului de afaceri, ai comunității academice și ai societății civile.
Intervenția președintelui CCIR, Mihai Daraban, a plasat în centrul dezbaterii disfuncționalitatea dialogului dintre mediul privat și decidenții politici. „Ani de-a rândul am făcut apel la decidenți să poarte un dialog real cu mediul de afaceri. Din păcate, modelul dominant este cel al întâlnirii care se încheie cu poza de grup și comunicatul emis de cel care a făcut invitația, adică de reprezentantul statului român. Nu am văzut niciodată un punct de vedere articulat al celor care au participat la discuție: ce probleme au ridicat, unde s-au contrazis, ce au cerut. Noi, la Camera de Comerț, nu am fost adepții acestui model. Am preferat dialogul direct cu organizațiile patronale de ramură, de nișă, pentru că am vrut să înțelegem ce înseamnă industria construcțiilor, ce înseamnă sectorul agricol etc”.
Citește mai departe pe Iași Business.
