Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București, la 9 decembrie 2020, și la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020! Intrăm în linie dreaptă cu investiții extrem de importante pentru viitorul energiei din țara noastră!

Potrivit precizărilormiistrului Energiei, Virgil Popescu, Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părți solicită acest lucru.

În perioada 7 – 9 octombrie 2020, la Washington, a fost parafat proiectul de Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo – electrice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, prin care se va retehnologiza Unitatea 1 și se va extinde capacitatea CNE Cernavodă, prin construirea Unităților 3 și 4.

Tehnologia utilizată în dezvoltarea unităților 3 și 4 va fi CANDU 6.