Orasul Otopeni va gazdui, in premiera pentru Romania, doua Campionate Europene in 2022: Campionatului European de sărituri în apă pentru juniori (la finalul lunii iunie) si Campionatului European de înot pentru juniori (la inceputul lunii iulie). Mai mult, la finalul anului viitor, tot la Otopeni va avea loc un al treilea Campionat European, de data aceasta pentru seniori în bazin de 25 de metri.

Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a declarat ca isi doreste ca sportivii nostri „să se simtă bine, iar dacă se vor simți bine, vor veni și rezultatele. Sper ca până la aceste campionate europene să se poată pregăti în condiții bune și să câștige medaliile pe care ni le dorim cu toții. Toți cei care au venit aici din partea federației europene și din partea federației internaționale au fost surprinși de acest complex de natație din România”.

La randul sau, Constantin Silviu Gheorghe, primarul orașului Otopeni (aflat de 26 de ani in functia de edil), a precizat: „A fost o provocare mare, în care m-am gândit că România avea nevoie de un asemenea obiectiv pentru lansarea sportului românesc și a natației. Sunt foarte onorat, dar și foarte mândru pentru că am reușit să aducem aceste evenimente în premieră, în România”.