Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabiliate din România au fost premiate, joi, 20 ianuarie 2022, în cadrul primei ediții a Galei Green Report – „Al 12-lea ceas”, cel mai prestigios eveniment anual dedicat recunoașterii inițiativelor din domeniul sustenabilității realizate în România de către companii, instituții publice sau persoane fizice.

Gala Green Report reprezintă un proiect fără precedent în domeniul problemelor de mediu din România și are ca scop recunoașterea și premierea meritelor locale ale companiilor, autorităților și persoanelor publice în lupta împotriva amenințărilor globale de mediu.

În baza unui mecanism clar și transparent, cele 74 de proiecte înscrise în cele 11 categorii ale competiției Green Report au fost evaluate de juriul format din specialiști în probleme de mediu și sustenabilitate: Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG România, Marius Brînzea, Director Strategie, Reciclad’OR, Andreea Mitiriță, Partener, Consultanță Fiscală, PwC România, Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România, Alexandra Zbuchea, Conf.univ.dr. Prodecan, Facultatea de management, SNSPA, și Mihai Moia, Director Executiv, ROENEF.

Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor a declarat: “Salutăm inițiativa publicației Green Report, care prin această primă gală – „Al 12-lea ceas” – dincolo de premiile pe care le acordă ne amintește că avem o datorie uriașă de îndeplinit: salvarea mediului înconjurător. Aceasta este o datorie a fiecărui cetățean al acestei planete, dar, după cum știm, puterea exemplului contează foarte mult. Dacă premiem o companie pentru că a reușit, prin filosofia sa de a afaceri, să vină cu un proiect sustenabil, care protejează mediul, resursele acestuia, cu siguranță vor mai urma și altele puterea acestui exemplu. La fel de important este să scoatem în evidență proiectele acelor autorități locale, ce au dus la o dezvoltare mai curată a unei localități, că vorbim de transport nepoluant sau de eficiență energetică sau de o nouă abordare, supusă principiilor sustenabilității, a dezvoltării unei zone, la fel, sunt convins că succesul acestora va inspira și pe alții”.

Raluca Fișer, președinte Asociația Green Revolution, a declarat: “Cu o activitate de 15 ani, Green Report s-a detașat în timp ca lider pe teme de mediu și sustenabilitate fiind martor la evouția dramatică a umanității în tot această perioadă. Dacă atunci când am început să scriem se vorbea despre schimbările climatice, astăzi suntem martorii efectelor crizei climatice. Tocmai de aceea este important să acționăm acum, chiar și în “Al 12-lea ceas”, și la fel de important este să recunoaștem meritele celor care fac diferența și care, pe lângă inovație și implicare, au integart dezvoltarea durabilă în planul de afaceri. Recunoașterea și premierea performanțelor în domeniul sustenabilității din România este importantă tocmai pentru a încuraja și stimula și alte inițiative relevante, atât pentru protejarea mediului, cât și a oamenilor.”

În cadrul primei ediții a Galei Green Report, care a avut loc pe 20 Ianuarie, au fost premiați:
Ateliere Fără Frontiere – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN AGRI-FOOD
Comuna Ciugud – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN CAMPANII DE MEDIU
Ateliere Fără Frontiere – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ
Decathlon – Premiul EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ
Fabrica de Lapte Brașov – Olympus – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN EFICIENȚĂ ENERGETICĂ
BRD – Groupe Société Générale – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN FINANȚAREA PROIECTELOR DE MEDIU
Fresh Microgreens -Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN GESTIONAREA CONSUMULUI DE APĂ
Școala Gimnazială ,,N.I. Jilinschi” Vernești jud. Buzău – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN LEADERSHIP DE MEDIU
Primăria Municipiului Turda – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN TRANSPORT SUSTENABIL
Vodafone Romania – Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN INOVAȚIE DE MEDIU
Primăria Municipiului Turda – Premiul pentru EXCELENȚĂ PENTRU ORAȘE SUSTENA


Începând cu această primă ediție, Gala Green Report va premia și susține fotografia de mediu din România. Organizatorii au fost sprijiniți în demersul lor de Asociația Fotograflor de Natură din România – FORONA, ai cărei reprezentanți au jurizat primul concurs de fotografie organizat de publicația Green Report. Astfel, Daniel Mîrlea, Vicepreședinte, Zoltán Gergely Nagy, Vicepreședinte, și Gabriel Șerban, membru senior au fost cei care au realizat criteriile de participare și departajare. Din cele peste 90 de fotografii încrise în concurs juriul a selectat următorii câștigători:
Silviu-Florin Salomina – Marele premiu pentru fotografie de mediu
Mircea Sasu – Premiul I
Silviu-Florin Salomina – Premiul II
Bogdan Grigore – Premiul III

Premiile au fost oferite de CEWE si au constat în patru vouchere cu o valoare totală de 2.500 lei: Marele premiu – voucher în valoare de 1000 de lei; Premiul I – voucher în valoare de 700 de lei; Premiul II – voucher în valoare de 500 de lei; Premiul III – voucher în valoare de 300 de lei.

Gazda evenimentului a fost Zoli Toth, muzician, antreprenor, activist ecologist, realizator de programe radio si profesor de percuție din România, iar momentele artistice au fost asigurate de Jazzappella și trupa de percuție, Young Beats și Zoli Toth.

Gala Green Report, găzduită de hotelul Athenee Palace Hilton, s-a realizat respectând tema sustenabilității, atât în decorul sălii, cât și în alegerea trofeelor din sticlă, a diplomelor pe carton reciclat și a momentelor artistice complet acustice. Pentru fiecare proiect înscris în competiție, Green Report va planta un copac.