Portretul unui surugiu. Fotografie realizată de celebrul Carol Szathmari, București, anii 1860.
Surugiul era vizitiul (birjarul) care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești.
*** Origine etmologică: Turcă: sürücü (Roesler 603; Şeineanu, II, 331; Lokotsch 1956), cf. neogreacă: σουρουτζής, sârbă: surudžija. – Der. surugu(i)esc, adj. (de surugiu); surug(i)eşte, adv. (ca surugii).
Cu timpul, substantivul comun, numitor al meseriei în cauză a trecut, prin înnobilare, în sfera numelor proprii (nume de familie), în special în zona Ardealului.
Priviți această fotografie de… poveste. Transapre eleganța și, în egală măsură, demnitatea și „așezarea” flăcăului…
Sursa foto: www.instagram.com/fereastra.trecutului