Palatul Vechi al Băncii Naţionale din Bucureşti (1883-1900) – Sala de Marmură, fosta Sală a Ghişeelor, arhitecţi Cassien Bernard (1848-1926) şi Albert Galleron (1946-1930).
Somptuozitate, eleganță… registru istoric. totul într-o clădire a cărei istorie merită cunoscut și respectată!
Palatul Vechi al Băncii Naţionale, considerat de arhitectul Ion Mincu „cea mai frumoasă clădire din Bucureşti”, impresionează prin monumentalitate, regularitate, distincție și masivitate, cărora le corespunde la interior, prin contrast, „o amplă şi spectaculoasă dezvoltare foarte bine stăpânită” (arh. Nicolae Lascu), adecvată necesităților estetice și funcționale ale unei bănci centrale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Trebuie știut că avem de a face, în acest caz, cu prima clădire bancară importantă a Bucureştilor, cea mai impunătoare clădire a unei instituţii din domeniul financiar, ce poate fi comparată cu marile construcţii bancare ale epocii din metropolele europene.
Contrastul dintre caracterul sever şi neostentativ al arhitecturii fațadelor și bogăția decorativă a interioarelor este uşor de observat.
De apreciat: atât spațiile publice de la parter, cât și spațiile de reprezentare de la primul etaj, surprind printr-o tratare plastică și decorativă de o calitate remarcabilă.
Un secol mai târziu, modernizarea şi dezvoltarea activității bancare au făcut improprie activităţii funcţionarilor destinația inițială a spațiilor ample și fastuos decorate de la parterul vechiului palat. Astfel, valoarea artistică și simbolică a impus redarea lor publicului larg, prin amenajarea ca spații de muzeu. Pășind printr-un vestibul larg, bogat decorat și încadrat de coloane și pilaștri angajați, vizitatorul descoperă un spațiu neașteptat de generos, în care este amenajat în prezent Muzeul Băncii Naționale a României.
Muzeul are ca element central fosta sală a ghișeelor, cunoscută astăzi ca Sala de Marmură, spațiul cu cele mai mari dimensiuni ale clădirii, desfăşurată pe două registre, parterul şi etajul întâi.Parterul prezintă o succesiune de pilaștri masivi de zidărie, între care erau amenajate odinioară ghișeele pentru lucrul cu publicul. În fiecare pilastru este încastrată câte o casă de bani, folosită de funcționarii băncii pentru activitatea curentă. Etajul întâi prezintă coloane duble, unite prin mici logii de comunicare cu galeria etajului, de unde puteau fi observate direct şi discret activitățile comerciale cotidiene din sală şi de la ghișee.
Arhitectura sălii ghișeelor este subordonată destinației sale și este caracteristică sediilor băncilor europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, amintind de imaginea băncilor și burselor din secolele XVI-XVII, prin organizarea zonei de schimb bancar în jurul unui spațiu dreptunghiular, descoperit, de tip piazzetă, delimitat de cele două niveluri ale clădirii (parter și etajul unu).O menţiune aparte se cuvine acordată acusticii zonei, spartă în centrul sălii și clară pe laterale, proiectată anume pentru a răspunde unei cerințe impuse de păstrarea secretului operațiunilor cu publicul, precursorul limitei de discreţie din actualele bănci comerciale.
Ecoul creat anume în sală facilita discreţia discuţiilor funcţionarilor bancari cu clienţii lor la ghişee.Organizarea expoziției numismatice în alveolele laterale ale Sălii de Marmură a urmărit o intervenţie minimală în amenajare, pentru păstrarea autenticităţii construcţiei şi o armonizare echilibrată între opera arhitecturală și exponatele prezentate. Zona centrală a sălii îşi păstrează astfel propriul său discurs.
surse documentare: http://www.bnr.ro/Palatul-Vechi-13713.aspx
https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_BNR
sursa foto: Arhitectura, Restaurare și Urbansim din România