Poliţiştii locali din Sectorul 1 au aplicat 15 amenzi de 237.000 de lei, în perioada 22-28 martie, pentru abateri în domeniul disciplinei în construcţii. Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, continuă identificarea construcțiilor ilegale și sancționarea celor care nu respectă disciplina în construcții.

Cea mai mare sancțiune contravențională aplicată în această perioadă de inspectorii Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal a fost în cuantum de 40.000 lei pentru o construcție ilegală din zona Chitila. Sancțiunea a fost însoțită de oprirea și desființarea lucrărilor executate ilegal și aducerea la starea inițială a imobilului.

„În urma mai multor sesizări primite de la cetățeni cu privire la faptul că în zona Chitila se execută lucrări de construire pe terasa unui imobil P+ 4E, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții au efectuat verificări, ocazie cu care au constatat că în locație au fost executate lucrări fără a deține autorizație, constând în edificarea unei construcții pe terasa imobilului.

Totodată, polițiștii locali au constatat că la nivelul parterului au fost efectuate compartimentări pe toată suprafața destinată locurilor de parcare.

Pentru cele de mai sus s-a întocmit proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dispunându-se oprirea și desființarea lucrărilor nelegal executate și aducerea imobilul la starea inițială.

Atenție! Vor urma demolări. Toate construcțiile care nu respectă legea vor fi oprite și dărâmate”, declară primarul se sector, Clotilde Armand.

foto: ziare.com