Opera Națională București prezintă duminică, 11 aprilie, începând cu ora 19:00, transmisia online a legendarului spectacol „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, operă în concert.

Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 14 aprilie, ora 19:00.

Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 11 aprilie, ora 19:00.

„Trubadurul” lui Verdi este una dintre operele cele mai intense, mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului. La baza creației este un libret semnat de Salvatore Cammarano, acțiunea fiind plasată la începutul secolului al XV-lea.

Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma în 1853 la Teatro Apollo, un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere din lume, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare.