Începând de vineri, sunteți așteptați în Parcul Obor. Revine Târgul Anticarilor, un eveniment devenit deja „tradiție” în Sectorului 2. De această dată, într-o formulă nouă.
Cei nostalgici și pasionați de parfumul vremurilor de demult sunt invitați să redescopere farmecul târgurilor de odinioară. Colecții rare și meșteșugite de numismatică, tablourile, mobilierul, cărțile, gravurile și numeroase alte obiecte de artă vă transpun în timp. Timp de 3 zile, participanții pot admira și achiziționa colecțiile expuse de cei 70 de anticari din întreaga țară care și-au anunțat prezența. Aici, în Parcul Obor, pe locul vechiului Târg al Moșilor.
DE LUAT ÎN SEAMĂ: În fiecare zi, între 10:00-12:00 și 16:00-18:00 târgul va fi vizitat și de personaje în costume de epocă, animatori pentru copii și statui vivante.
După 2 ani și jumătate de pandemie, avem, în sfârșit, contextul potrivit să putem anima viața sectorului, cum numai muzica bună poate. Vă așteptăm în fiecare seară, începând cu ora 19:00, la concerte cu trupe alese.
– 13 mai CARGO, IRIS, D-LEMA, The Beginners (trupa de copii de la Clubul Copiilor Mihai Eminescu) ; prezentator MIHAI MORAR
– 14 mai, ora 19:00: GUZ & LUPII LUI CALANCEA; prezentator DANIEL BUZDUGAN
– 15 mai, ora 19:00: DAMIAN & BROTHERS & FELI, prezentator RĂZVAN POPESCU
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu în parteneriat cu Primăria Sectorului 2. Și cum este dedicat comunității, INTRAREA este LIBERĂ.