Corina Atanasiu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene dă astăzi vești bune pentru educație: 123.600 elevi și peste 6.000 de profesori vor primi tablete și laptopuri cu acces inclus la internet, pentru activități școlare în mediul online, în urma semnării a 111 contracte de finanțare prin Axa 2 a Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020. Proiectele, care sunt implementate de școli, sunt finanțate cu 254,8 milioane lei – fonduri UE nerambursabile.

Este primul pas coerent în direcția digitalizării școlilor. Va continua cu reforme importante și investiții prin PNRR.

Cele 111 contracte semnate recent pe sunt o parte dintre cele 233 proiecte selectate prin Axa 2 – acțiunea Acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e‐educație, e‐incluziune, e‐sănătate și e‐cultură, din cadrul POC. Celelalte proiecte vor fi contractate până la 31 iulie 2021.

Între reformele și rezultatele așteptate pe componenta 15 din PNRR, „România educată”, se găsesc:

-adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației

1175 SMART Lab-uri achizi’ionate pentru unitățile de învățământ de nivel gimnazial și liceal

-6176 școli vor primi resurse tehnologice pentru laboratoarele de informatică și pentru învățare în format virtual