Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță azi acțiuni de anvergură într-o cauză extrem de complex,de natură să dea fiori…
Poliţişti din mai multe judeţe efectuează vineri, sub coordonarea Parchetului General, percheziţii la persoane care au postat mesaje pe reţelele de socializare, după anularea alegerilor prezidenţiale, în care îndemnau oamenii la revoltă prin ieşirea în stradă, omorârea unor persoane publice sau aruncarea în aer a unor clădiri publice.
• Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii şi la o firmă, prin intermediul căreia mai mulţi influenceri au fost plătiţi pentru a face propagandă în favoarea unuia dintre candidați ajunși… initial în turul doi al alegerilor prezindențiale care era programat pentru data de 8 decembrie.
„În continuarea acțiunii care a fost demarată săptămâna trecută, prin care se urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie 2024 au loc 7 percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Activitățile operative sunt realizate într-un număr de șapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare.
Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.
În același context, în cursul zilei de ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat 2 percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.
Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rămâne de vazut rezultatul acestor investigații…