Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, nu au permis intrarea în România unui ansamblu rutier încărcat cu 17.120 kilograme deşeuri din plastic, deoarece şoferul nu deţinea documente de transfer, conform prevederilor legale în vigoare.

În data de 12.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul  specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în  vârstă de 58 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, vigilenți, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu.

În urma verificărilor de rigoare, s-a constatat faptul că deşeurile, în cantitate de 17.120 kilograme, au fost încărcate  din Grecia pentru o firmă de pe teritoriul României, iar documentaţia de transfer prezentată de către şofer, nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006.

În acest context, autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menţionat.