După o discuție necesară, de altfel, cu miniștrii Afacerilor Interne, Educației, Sănătății, Economiei, la care, firește, a participat și Premierul Ludovic Orban și șeful Grupului de Comunicare, Președintele Klaus Iohannis a anunțat ferm că în acest an școlar instituțiile de învățământ NU SE REDESCHID.
ATENȚIE: Epidemia nu s-a terminat!
„Prima temă discutată: școlile. Acum activitatea este suspendată pe durata stării de urgență. Am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină, așa cum a fost inițial planificat. Epidemia nu s-a terminat. Ieri am avut peste 400 de noi cazuri, astăzi- peste 300. Nu putem vorbi despre o relaxare sau încetinire a epidemiei.
– Trebuie să ținem cont de lucruri destul de simple. Faptul ca elevii s-ar duce la școala ar implica două riscuri majore – să duca boala la școală sau… ducă boala de la școală acasă. Am vrut să știm ce fac alte țări – deja sunt țări din UE care nu mai doresc să redeschidă școlile.
– În Franta, de exemplu, într-o provincie s-a deschis experimental școala și experimentul nu a decurs bine, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns la ATI.
– Astfel, s-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă! Nu se va reîntoarce elevul, studentul, la cursuri, fizic.
– Anul școlar se va încheia pe 12 iunie. Până atunci elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. Școala continuă online.
– Școlile se vor redeschide în septembrie.
– Excepție fac elevii din clasele terminale: aceștia vor putea reveni la școală în perioada 2-12 iunie, pentru a se putea pregăti pentru examene.
– Examenele se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea regulilor de distanțare – cel mult 10 elevi într-o clasă, dar acolo vor sta 3 ore. Regulile vor fi explicate în detaliu de reprezentantii MEN.
–Prin urmare: Nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, dar anul școlar se încheie, situația școlară se închheie. În acest fel evităm riscuri majore”.
foto: ziare.com