Multora dintre noi ne place mărarul proaspăt presărat din belșug pe cartofii noi, o salată de roșii cu frunze parfumate de busuioc, tarhonul în mâncărurile simple de cartofi sau coriandrul într-o salată de cușcuș. Dar pentru a ne bucura de această explozie de arome la fiecare masă, trebuie să mergem în mod regulat la supermarket pentru a ne aproviziona cu plante aromatice. Dar pentru că primăvara nu mai întârzie mult să apară și să ne încânte cu soare și cu temperaturi mai ridicate, poate fi momentul ideal pentru a lua în considerare cultivarea propriilor plante aromatice. Această idee poate fi pusă în aplicare chiar dacă nu aveți la dispoziție o grădină, ci doar un mic balcon sau numai un pervaz. Plantele aromatice nu au nevoie de mult spațiu și nici nu trebuie să aveți cunoștințe extinse în ale grădinăritului.

Ce plante aromatice puteți crește acasă?

Cele mai multe plante aromatice pot fi cultivate în ghivece sau în aer liber și nu necesită prea multă îngrijire. Au nevoie de soare, pământ bun și un pic de apă. Multe plante aromatice precum rozmarinul, cimbrul și levănțica provin dintr-un climat cald și uscat, motiv pentru care nu se descurcă cu cantități prea apă, așa că asigurați-vă că le udați puțin doar când compostul pare uscat. Pentru începători, plantele culinare reprezintă un bun punct de plecare. De fapt, în magazinul online Lencoplant veți găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru a pune la punct propria grădină de verdeață, indiferent dacă aveți sau nu o curte. Sunt nenumărate plante pe care le puteți cultiva în ghivece, pe lângă plantele aromatice. De la pătrunjel, mărar, busuioc, cimbru și oregano, iată că mai puteți crește în ghivece și ridichi, ceapă verde, țelină de frunze, spanac și roșii cherry, în special roșii cu port determinat. Pe Lencoplant veți găsi o varietate de semințe care pot fi cultivate în ghivece fie pe un pervaz, fie pe balcon. Dintre plantele culinare pe care le puteți cultiva acasă puteți încerca pătrunjel, busuioc, cimbru și salvie. După ce ați căpătat mai multă încredere, puteți continua cu rozmarin, melisa, mușețel și lavandă.

Cum puteți crește plante aromatice în interior?

Despre plantele aromatice trebuie să știți că iubesc lumina și soarele, așa că alegeți o fereastră care se bucură de bătaia soarelui câteva ore în fiecare zi. În mod ideal, plantele ar trebui ferite de soarele fierbinte de amiază, care le poate arde frunzele delicate. Pentru un plus de estetică, optați pentru ghivece, recipiente și jardiniere care se potrivesc pervazului sau cu amenajarea generală a casei. Puteți cumpăra plante cu aspect sănătos de la un centru de grădinărit sau puteți achiziționa plicuri cu semințe. Indiferent de alegere, foarte mult va conta un compost bun. Udați bine semințele sau plantele și apoi oferiți-le timpul necesar pentru a se dezvolta. Dacă preferați să creșteți plante aromatice în aer liber, chiar nu este necesar să aveți o grădină mare, deoarece majoritatea plantelor aromatice și medicinale sunt compacte și au nevoie de puțin spațiu.

Dacă dispuneți de un loc limitat, în continuare puteți crește plante aromatice în ghivece pe care le puteți lăsa afară, sub bătaia soarelui. Din nou, alegeți un loc care primește soare din plin câteva ore pe zi, dar care beneficiază și de o anumită protecție împotriva vântului, cum ar fi un perete, un gard sau un gard viu. Puteți planta plantele aromatice în grupuri, după utilizare sau culoare sau puteți amplasa ghivecele cu plante aromatice între legume sau flori. Multe plante aromatice reprezintă un companion foarte bun pentru legume, cum ar fi busuiocul pentru roșii.