Primăria Oradea are un buget record pe anul 2023 de circa 2,43 miliarde de lei, din care suma dedicată investițiilor se ridică la aproximativ 1,15 miliarde de lei. Bugetul de venituri și cheltuieli a intrat în consultare publică de vineri, 13 ianuarie, până în data de 30 ianuarie, inclusiv.

Primarul Florin Birta și directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, au susținut o conferință de presă în care au prezentat proiectul de venituri și cheltuieli al municipiului Oradea pe anul în curs.

Bugetul consolidat reprezintă documentul oficial de prezentare a bugetului de venituri și cheltuieli al oricărei autorități publice locale din România, fiind reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368 /2022 publicată în Monitorul Oficial 1214/19.12.2022.

Buget de 2,43 de miliarde de lei, în 2023

Proiectul de buget pe 2023 are o valoare totală de 2.384.604.390 lei, din care, atenție, suma de 1.154.940.900 de lei este alocată investițiilor și 1.280.495.560 de lei revin cheltuielilor. La suma totală se adaugă și excedentul bugetar înregistrat la finalul anului trecut, respectiv 50,8 milioane de lei.

„Avem un buget ambițios care este axat, ca de fiecare dată, pe investiții, iar bugetul total propus pe 2023 este de 2,43 de miliarde de lei. Vedem o creștere pe grafice din 2019, unde execuția a fost de 1,1 miliarde de lei, iar în 2023, la prevederi, avem 2,38 miliarde de lei (2,43 miliarde de lei, dacă adăugăm și excedentul bugetar). Este un buget echilibrat atât din punct de vedere al investițiilor, cât și al cheltuielilor operaționale, unul care va asigura buna funcționare a serviciilor publice pe care municipiul Oradea le oferă. După cum știți, anul 2015 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare valoare a investițiilor finalizate, respectiv de 629 de milioane de lei. Previzionăm că 2023 va depăși recordul din 2015 ca valoare a investițiilor, pentru că anul acesta marcăm finalul perioadei de finanțare 2014-2020, la care se adaugă cei doi ani de grație pentru implementarea proiectelor. Chiar dacă am avut anumite lucrări întârziate din cauza crizei financiare, a celei medicale, a războiului, ajustării prețurilor, totuși stăm bine din punct de vedere a execuției lucrărilor, astfel încât la 31 decembrie vom putea închide proiectele fără să fim nevoiți să venim cu sume suplimentare”, a precizat primarul Florin Birta.

Top investiții în 2023

Cele mai importante investiții pe care Primăria Oradea le derulează în acest an sunt:
– Reabilitarea sistemului de termoficare urbană – etapa III
– Valorificarea energiei geotermale în cartierul Nufărul I
– Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piața Emanuil Gojdu – etapa 1
– Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piața Emanuil Gojdu – Piața Cetate, Oradea – etapa 2
– Mobilitate policentrică în municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărului
– Creșterea performanței energetice la Spitalul Clinic Municipal G. Curteanu
– Construire cămine C1, C2 – Campus universitar
– Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent (Grup 7 Proiectare+ Execuție+ Supervizare)
– Construire drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal (execuție lucrări)
– Educație digitală în învățământul preuniversitar din municipiul Oradea
– Amenajare zonă publică peste parcarea de pe str. Independenței.

Programul de bugetare participativă continuă și în 2023

Municipalitatea va continua și în 2023 programul de bugetare participativă, dar și finanțarea ONG-urilor.
„În primele două sesiuni de bugetare participativă, din cele 20 de proiecte, avem nouă finalizate, la unul s-a renunțat fiind considerat nefezabil. Pentru alte patru dintre ele avem deja documentațiile, iar pentru unele chiar licitații, cum este parcarea de la Spitalul Județean și cred că și Parcul Petőfi. Avem însă și câteva proiecte întârziate, pentru că ele implică clarificarea unor detalii juridice sau de proprietate, cum este Cimitirul neolog evreiesc – care privește comunitatea locală evreiască, Parcul etnografic de la Ghibu – care se confruntă cu un blocaj din partea Ministerului Educației, întrucât spațiul dedicat școlii are un regim special, dificultăți sunt și cu extinderea Silvașului etc. Avem alte 17 proiecte aprobate anul trecut care se regăsesc în bugetul actual”, a punctat Eduard Florea, directorul Direcției Economice.

Cetățenii care doresc să vină cu propuneri la proiectul de buget o pot face în scris, prin corespondență sau e-mail, până la data de 30 ianuarie, prin:
– email pe adresa: primarie@oradea.ro
– fax la nr. 0259/437.544
– poștă, pe adresa Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1
– depuse la Centrul de relații cu publicul – Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1.
Materialele transmise vor purta mențiunea: „Recomandare privind Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023″.