Opera Națională București prezintă sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 18:30, premiera absolută a operei „Doamna cu Cățelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea, după Cehov, în varianta de concert. Libretul poartă semnătura Iulianei Kampert, inspirat de scrierile lui A. P. Cehov. Indicațiile de scenariu au fost realizate de Alexander Hausvater. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Cu participarea soliștilor, a Corului și a Orchestrei Operei Naționale București.

Opera „Doamna cu cățelul”, comandă a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, este o metaforă a dragostei, a zbuciumului sufletesc, a tandreței, a fericirii zădărnicite de conveniențe și prejudecăți. Este o reflectare în termeni muzicali și dramaturgici a universului cehovian. Desfășurarea acțiunii se petrece în „prezența” scriitorului care intră în relație cu personajele sale.

Libretul, conceput de Iuliana Kampert după A. P. Cehov, a fost scris în anul 2012 și a urmărit o structură clasică în vederea obținerii unei coerențe regizorale și scenografice. Textul a căutat muzicalitatea intrinsecă a cuvintelor și ritmul adecvat frazării muzicale.

Nuvela lui Cehov cu același nume vorbește despre emanciparea femeii în societatea de la sfârșitul secolului XIX, despre adulter și aspirația spre fericire prin împlinirea dragostei. Iuliana Kampert a  constituit firul dramatic printr-o reasamblare a momentelor nuvelei și l-a suplimentat prin introducerea unor personaje din alte povestiri ale lui Cehov care intră în relație cu personajele din nuvela de referință pentru a întări prezența vocii cehoviene (Nikolai din „Soția”; Vasiliev din „Criza de nervi” și Pavel din „Despre dragoste”).

În anul 2021, la sugestia regizorului Alexander Hausvater, scenariul a suferit câteva modificări. Au fost adăugate indicațiile acestuia de regie și scenografie, didascaliile, precum și câteva scene noi.

Ariile personajelor principale (Anna Sergheevna și Dmitri Gurov) pun în valoare potențialul vocilor de soprană lirică și de tenor lirico-dramatic. Ariile au diferite facturi, de la lirism la dramatism. Duetele reprezintă culminații ale expresivității vocale și orchestrale (ex. Duet și Duet final din Actul III) în care împletirea vocală atinge cote maxime din punct de vedere emoțional dar și al registrelor vocale.

Compozitoarea Livia Teodorescu-Ciocănea, despre opera „Doamna cu cățelul”: „Am scris această lucrare între anii 2012-2015, comandă a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, revizuită și adăugită în 2021. Percepută în ansamblu, muzica îmbracă diferite forme de expresie, de la fluid orchestral și vocal, la accente dramatice puternice, de la descriptiv la paroxistic. Gândită în linia tradiției mari de operă, am căutat splendoarea vocală și luxurianța orchestrală. Am redat muzical momente de visare, sublim, dramatism, emoționalitate puternică, înălțare spirituală, conflict, supranatural, exuberanță. Am folosit intensiv colectivele mari ale teatrului liric, orchestra și corul. Am urmărit natura simfonică a orchestrei de mari dimensiuni care este completată cu instrumente inedite (Theremin, gonguri javaneze, etc.). Vocalitatea și timbralitatea orchestrală se împletesc într-o manieră neo-dramatică și neo-lirică, degajând un puternic suflu postromantic.”

Livia Teodorescu-Ciocănea, compozitoare şi pianistă, este profesor universitar doctor la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică București, Affiliate Professor Monash University Melbourne Australia și membră a European Academy of Sciences and Arts – Salzburg. A scris peste 80 de lucrări în diferite genuri muzicale: cameral, simfonic, concertant, vocal simfonic și balet. Este autoarea baletului „Roșu și Negru” după Stendhal, spectacol care a fost prezentat în premieră absolută în anul 2000 la Opera Națională București, rămas în repertoriu până în anul 2008.

Următoarea reprezentație a titlului „Doamna cu cățelul” va avea loc duminică, 8 mai, începând cu ora 18:30.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București, institutie printre ai carei parteneri media se numara si Bucuresti Business si Reusita.ro.