A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ… A FOST ȘI-A RĂMAS PURUREA… cuvântul lui HERODOT!
Legendarul istoric relatează campania din 514-512 î.Ch. a lui Darius împotriva sciţilor la nord de Marea Neagră, şi arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geţi care s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geţii) au fost cei mai viteji şi cei mai neînfricaţi dintre traci”.Locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic, geto-dacii, fac parte din marea familie a tracilor, popor indoeuropean. Aceştia sunt menţionaţi, pentru prima dată, în poemele homerice, ştirile despre ei înmulţindu-se, începând cu secolul VIII î.Hr., când grecii îşi extind sfera de interese în arealul dunărean.
IMPORTANT D EȘTIUT: Raporturile tracilor cu grecii sunt menţionate în poemul lui Hesiod, Theogonia, care cunoştea, se pare, zona dunăreană, el numind fluviul „Istrul care curge frumos”. Referirile la spaţiul dunărean, implicit la locuitorii din zonă, se amplifică în secolul VI î.Hr., prin lucrările lui Simonide din Ceos, unde apare „Istrul cel îndepărtat”, Hecateu din Milet, care relatează despre două triburi tracice: crobizii şi trizii, situaţi la „miazăzi de Istru”, precum şi despre existenţa unei cetăţi aflate lângă Dunăre, Orgame.Tracii erau organizaţi în triburi, înrudite prin limbă, tradiţii şi elemente de cultură şi civilizaţie proprii. Habitatul acestora era cuprins în teritoriul din nord-estul Peninsulei Balcanice, situat între Marea Neagră şi Marea Egee, până la graniţele Macedoniei, Illyriei şi Dunăre, precum şi în teritoriile nord-dunărene până în Carpaţii Galiţiei, stepele sarmatice şi insulele Mării Thrace (Thasos, Samos, Lemnos, Imbros, Tenedos etc.).Desprinderea geto-dacilor din grupul tracilor de nord, este relatată, în sec. V î. Hr., de către Herodot în contextul conflictului dintre sciţi şi perşii conduşi de regele Darius, care a avut loc în zona Dunării Inferioare, în anul 514 î.Hr. Opera istoricului grec conţine date cu privire la geografia, etnografia, religia geto-dacilor, precum şi relaţiile acestora cu celelalte popoare nord-dunărene. Alături de Herodot, menţiuni referitoare la geto-daci se regăsesc şi la Sofocle, Hellanicos şi Tucidide.
Trebuie luat în seamă căGeografia lui Strabon este cea mai importantă sursă care subliniază aspectele geografice, istorice, etnografice şi lingvistice privitoare la geto-daci în timpul domniei lui Burebista şi în perioada imediat următoare.Ajuns rege cândva în jurul anului 80 î.Hr., Burebista, secondat de marele preot Deceneu, a reuşit să supună pentru o vreme mai toate triburile geto-dace. Potrivit istoricilor, în numai câţiva ani, cu arma sau cu vorba, a creat o împărăţie formidabilă, care se întindea de la Dunărea Mijlocie şi Morava, în vest, la Munţii Balcani, în sud, Marea Neagră şi Bug, la răsărit, şi Carpaţii nordici, la nord. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese – scrie Strabo –, Burebista, bărbat get, l-a înălţat atît de mult prin exerciţii, cumpătare şi ascultare de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit o megale arhe (mare stăpînire) şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine.“ La scurt timp după asasinarea lui Cezar, marele său rival de la Roma, Burebista a pierit într-un complot al nobililor.
Aristocraţia tribală va fi suportat cu greu ascultarea de porunci impusă de Burebista. Atât timp cât cuceririle i-au adus beneficii, ea s-a resemnat cu îndeplinirea funcţiei sale militare. Când însă Burebista, în perspectiva confruntării cu romanii, a trecut la o politică defensivă, aristocraţia tribală, frustrată de prăzile cu care se obişnuise, nu a mai fost dispusă să-l accepte pe regele autoritar. După moartea regelui, „marea stăpânire“ s-a dezagregat.
A rămas însă nucleul transilvănean. Aici s-au succedat mai mulţi regi, consemnaţi de izvoare, dar a căror cronologie rămâne imprecisă: Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras-Diurpaneus şi ultimul rege dac, Decebal.
Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. – d. cca. 425 î.Hr.) a fost un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el, evenimentele erau tratate în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și pentru descrierile oamenilor și locurilor vizitate.
S-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi Bodrum, Turcia). Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată familia lui, Herodot a trăit o vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se stabilește la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului lui Pericle.
Opera
Reconstrucția harții lumii imaginate de Herodot.
Opera sa, Istorii, este o capodoperă literară cu multe digresiuni și anecdocte, măiestrit inserate în istorisirile sale, scrisă în dialect ionic.