17 iunie 1910– o zi ce nu trebuie uitată: ATUNCI a avut loc zborul primului aeroplan românesc, proiectat, construit şi pilotat de Aurel Vlaicu (1882-1913).
Zborul a avut loc pe dealul Cotrocenilor din Bucureşti.
La acel moment, aeroplanul, după circa 40 de metri parcurşi pe pământ, s-a ridicat în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, după care a coborât lin, de parcă nu era o mașinărie ci un personaj dintr-o poveste.
Puțini mai știu azi că, în amintirea acestui eveniment, la această dată, s-a marcat, până în anul 2004, „Ziua aripilor româneşti” (Ministerul Apărării Naţionale a stabilit, printr-un ordin din 1994, sărbătorirea „Zilei aviaţiei” la două date diferite: la 17 iunie şi la 20 iulie, ziua Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, ales de pionierii aviaţiei din ţara noastră, în 1913, ca „patron” al aviaţiei; în anul 2004, MApN a indicat data de 20 iulie ca zi unică pentru a sărbători aviaţia militară şi civilă).
Era primul „avion naţional” – avion realizat de un român pe pământul României. Deşi n-a zburat decât vreo 50 de metri la o înălţime de 3-4 metri, Vlaicu a fost peste măsură de bucuros: „Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra maşina. Zburasem şi aceasta era principalul”, consemnează rumaniamilitary.ro despre mărturisire făcută de Aurel Vlaicu la acel moment.
„Mă.. Eşti cel mai mare geniu pe care l-a născut naţia asta. Dumnezeu a luat un boţ de lut a suflat în el şi i-a poruncit: Fii om. Dar tu i-ai mai lipsit o bucată de- fier, i-ai dat o sfârlă şi i-ai zis: Fii pasăre… . Şti tu ce-i asta? Nu ştii. Bine că nu ştii. Dar eu sunt aşa de bătrân că trebue să ştiu. Şi mă înspăimânt… Asta-i a opta zi din facerea lumii… Iar pe aceea n’o mai face Dumnezeu. O faci tu, care eşti ucenicul lui… Maistoraşul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu… Frumos nume ai!…”, îi spunea oarecând Caragiale lui Aurel Vlaicu, într-un impresionant exercițiu de admirație…
