Consiliul General al Capitalei a adoptat in sedinta ordinara de vineri, cu 34 de voturi ”pentru”, 19 ”impotriva” si o abtinere, un proiect care da girul dizolvarii Companiei Turistica Bucuresti SA.
In cadrul dezbaterilor, Andrei Badiu (PNL) a declarat, referitor la acest subiect:

„As dori sa marcam momentul de incepere a activitatii de dizolvare a companiilor municipale. Din pacate, Compania Turistica a ajuns intr-o situatie financiara dezastruoasa. In cazul acestei companii nu a fost emisa nicio factura timp de un an. La nivelul anului 2019, au fost incidente prevederile art. 153 indice 24, respectiv am ajuns la nivelul datoriilor la nivelul capitalului social. Nu mai avem capital social. Din pacate, ne va fi foarte greu si lichidarea sa o facem”, a precizat consilierul.

Conform proiectului, Consiliul de Administratie al societatii in cauza urmeaza sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor care va avea pe ordinea de zi dizolvarea societatii. Totodata, va face toate demersurile necesare ca AGA convocata sa aiba loc in maxim 45 de zile de la adoptarea hotararii CGMB.

Potrivit procedurilor de rigoare, ulterior aprobarii dizolvarii societatii in AGA, Consiliul de administratie are obligatia de a selecta lichidatorii.