GCS informează că, până luni, 7 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 95.897 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

potrivit informațiilor oficiale, până în prezent, 40.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.339 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate… NUMAI883 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Nici așa nu e bine, ținând seamă că, în situația actuală, fiecare caz în plus, adaugă, practic, la presiunea uriașă careapasă pe sistemul medical, nu doar din perspectiva logisticii, dar și a capacității cadrelor medicale, multe dintreacestea ajunse la epuizare fizică și psihică.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba121012
2.Arad20345
3.Argeș515618
4.Bacău323665
5.Bihor268332
6.Bistrița-Năsăud1239
7.Botoșani1379
8.Brașov48566
9.Brăila188815
10.Buzău244972
11.Caraș-Severin822
12.Călărași60810
13.Cluj225916
14.Constanța187914
15.Covasna86016
16.Dâmbovița330247
17.Dolj196721
18.Galați348215
19.Giurgiu79914
20.Gorj165411
21.Harghita7809
22.Hunedoara17962
23.Ialomița10208
24.Iași342155
25.Ilfov23626
26.Maramureș134021
27.Mehedinți12104
28.Mureș150710
29.Neamț236518
30.Olt14123
31.Prahova460455
32.Satu Mare363
33.Sălaj4331
34.Sibiu158610
35.Suceava554011
36.Teleorman69826
37.Timiș284112
38.Tulcea5903
39.Vaslui207913
40.Vâlcea137638
41.Vrancea24652
42.București12249187
43.98
 TOTAL95.897  883

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 239 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA10
2ARAD11
3ARGEŞ7
4BACĂU17
5BIHOR10
6BISTRIŢA-NĂSĂUD0
7BOTOŞANI5
8BRĂILA4
9BRAŞOV2
10BUZĂU7
11CĂLĂRAŞI13
12CARAŞ-SEVERIN0
13CLUJ13
14CONSTANŢA5
15COVASNA0
16DÂMBOVIŢA15
17DOLJ1
18GALAŢI3
19GIURGIU1
20GORJ14
21HARGHITA1
22HUNEDOARA0
23IALOMIŢA0
24IAŞI2
25MARAMUREŞ2
26MEHEDINŢI0
27MUREŞ8
28NEAMŢ6
29OLT4
30PRAHOVA13
31SĂLAJ0
32SATU MARE0
33SIBIU0
34SUCEAVA9
35TELEORMAN16
36TIMIŞ0
37TULCEA2
38VÂLCEA3
39VASLUI0
40VRANCEA0
41BUCUREŞTI33
42ILFOV2
 TOTAL239

Până astăzi, 3.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.09.2020 (10:00) – 07.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (24 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 33 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.325. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.945.738 de teste. Dintre acestea 7.247 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.613 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.634 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.100 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.115 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  33.865 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 546 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 968 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 201.025 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.905 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia,  Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.