Primarul General, Nicuşor Dan, a avut joi o întâlnire online cu ambasadorii țărilor Uniunii Europene în România, la invitația Ambasadei Germaniei.

Primarul Capitalei, Nicusor Dan a declarat: „Sunt extrem de interesat de preluarea experiențelor de succes din capitalele europene pentru a rezolva problemele de bază ale Bucureștiului – traficul rutier, poluarea, termoficarea.

Am vorbit cu reprezentanții diplomatici din statele U.E. despre urgențele momentului în Capitală și, în special, despre eforturile de combatere a epidemiei COVID-19. Toate țările europene fac eforturi majore în această direcție, iar cooperarea inter-instituțională (la nivel local, național și internațional) e una dintre condițiile reușitei în stăvilirea pandemiei.

În cadrul dialogului cu ambasadorii europeni, am subliniat dorința mea ca Bucureștiul să acceseze masiv fonduri europene și să devină în următorii ani una dintre capitalele continentale în plină dezvoltare”.