Primarul general al capitalei, Nicusor Dan, a luat astazi decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal București. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detașată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncți.

„Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administrație al CSM București, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiționale, a determinat plecarea unor oameni valoroși și a avut un management defectuos (decizii pripite și fără consultare, dar și tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relațiile interne, abordări conflictuale în interacțiunile cu șefii secțiilor sportive).

În același timp, în urma semnalelor primite din interior, voi trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM București.

Precizez că am toată prețuirea pentru performanțele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o privește activitatea ei în fruntea CSM București”, a scris primarul Nicusor Dan pe pagina sa de socializare.