Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a avut luni, 11 martie a.c., o întrevedere cu noul ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, E.S. Giles Matthew Portman, la sediul central al instituției. Pe agenda discuțiilor, consolidarea relațiilor comerciale bilaterale a reprezentat un punct important.

Cu acest prilej, ministrul Ștefan-Radu Oprea și E.S. Giles Matthew Portman au convenit, în primul rând, asupra necesității valorificării pe deplin a potențialului oferit de Acordul Comercial și de Cooperare dintre UE și Regatul Unit, în special din perspectiva dezvoltării ecosistemului de afaceri și a eforturilor bilaterale conjugate pentru facilitarea comerțului. Astfel, demnitarul român a subliniat necesitatea organizării mai multor de acțiuni de match-making între companiile din cele două state.

De precizat, dialogul s-a concentrat pe o serie de domenii de interes reciproc, cu accent pe oportunitatățile de cooperare strategică în industria de apărare, incluzând achizițiile publice, investițiile și securitatea. „Există un potențial mare de dezvoltare a unor contracte, în acest domeniu”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea. În context, E.S. Giles Matthew Portman a făcut referire la vizita recentă, în țara noastră, a unui grup format din 10 companii britanice de profil.

Un alt domeniu vizat de discuții a fost turismul. Ministrul Ștefan-Radu Oprea și-a exprimat interesul pentru continuarea promovării României ca destinație turistică atractivă în Marea Britanie, inclusiv prin colaborarea cu influenceri britanici. În acest sens, demnitarul român a amintit impactul remarcabil al campaniei derulate pe postul de televiziune BBC News și a precizat că Regele Charles al III-lea este unul din cei mai buni ambasadori ai patrimoniului natural și cultural din țara noastră.

În încheiere, ministrul Ștefan-Radu Oprea a adresat mulțumiri Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru sprijinul acordat României, în procesul său de aderare la OCDE. Totodată, ambasadorul și-a reiterat sprijinul pentru companiile britanice care au luat deja decizia de a investi în România, precum Vodafone, DS Smith și Vast Resources. Cele două părți au convenit asupra menținerii dialogului constructiv, în scopul consolidării relațiilor bilaterale.