Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a avut joi o întâlnire de lucru cu comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Cei doi oficiali au discutat despre criza generată de războiul din Ucraina și de valul masiv de refugiați din aceasta țară în primele patru săptămâni de la debutul conflictului. Au discutat și analizat organizarea și coordonarea eficientă pe partea UE, alături de autoritățile române și alte state membre învecinate și măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a diminua efectele negative ale acestei crize.

Un alt subiect aflat pe agenda discuțiilor a vizat programarea alocării financiare a României din Fondul Social European (FSE). Cu acest prilej, ministrul Dan Vîlceanu, a subliniat ca aprobarea Acordului de Parteneriat și Programelor Operaționale 2021-2027 este principala prioritate pentru autoritățile române, în vederea începerii implementării noilor măsuri în complementaritate cu reformele și investițiile PNRR.

Totodată, oficialul MIPE i-a mulțumit comisarului european pentru progresele înregistrate în negocieri în privința transferului de resurse financiare de la FSE la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru a sprijini investițiile în infrastructura socială la nivel național. În timpul reuniunii au fost apreciate negocierile intense susținute de reprezentanții MIPE și cei ai Comisiei Europene în urma cărora s-a ajuns la o rată de transfer de 11% de la FSE la FEDR.

Demn de precizat, cei doi oficiali au mai discutat și despre reforma Serviciului Public de Ocupare și implementarea Garanției pentru Tineret. Ministrul Dan Vîlceanu a subliniat investițiile pentru Serviciul Public de Ocupare vor fi susținute prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare.

Investițiile vor sprijini această instituție pentru a răspunde proactiv la noile provocări, în funcție de nevoile reale ale angajatorilor și ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru a deveni, împreună cu alți actori relevanți, punctul focal în vederea implementării Garanției pentru Tineret.