„Am început montarea decorațiunilor pentru iluminatul festiv de sărbători. Și în această iarnă vom utiliza toate echipamentele care se află deja în proprietatea Companiei Municipale Iluminat Public, iar în plus vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi.

 Peste 4.300.000 de becuri de tip LED, cu un consum scăzut de energie și o fiabilitate ridicată, vor decora următoarele artere principale:

•Bd. Aviatorilor (Piața Victoriei – Charles de Gaulle)

•Bd. Kiseleff

•Bd. Regele Mihai I

•Calea Victoriei

•Bd. Elisabeta

•Bd. Lascăr Catargiu

•Bd. Magheru

•Bd. Ion I.C. Brătianu

•Bd. Unirii

•Piața Constituției

 Distanța liniară pe care o pot acoperi aceste echipamente este de 265 de kilometri”, a anunțat azi primarul general al capitalei, Nicușor Dan.