După cazul de la Depoul București Călători carea șocat întreaga țară în urmă nu cu mult timp, un alt mecanic de locomotivă drogat a fost depistat de polițiști. De aceată dată… la Galați.

Polițiștii din Galați au depistat un mecanic de locomotivă care consumase cannabis și care își desfășurase activitatea pe două trenuri de călători.

”În cadrul acțiunii RAW (Rail Action Week), polițiștii SRPT Galați au efectuat verificări pe linia depistării personalului feroviar care desfășoară serviciul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, context în care a fost identificat S.M.O., mecanic de locomotivă, care și-a desfășurat activitatea pe două trenuri de călători și care, în urma testării cu Drugtestul Drager, a ieșit pozitiv la substanța THC (cannabis)”, potrivit informațiilor transmise de către IPJ Galați, preluate de Cub Feroviar.

Trebuie să afleți, însă, că, în același context, au mai fost identificați alți doi manevranți de cale, care au refuzat testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive și, respectiv prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge. Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de prezența la serviciu sub influența substanțelor psiohactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) și neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.).

De amintit: La începutul lunii în curs, un mecanic de locomotivă de la Depoul București Călători a fost depistat pozitiv de Revizoratul pentru Siguranța Circulației. El a fost testat ”la pont”, după ce în mai multe rânduri venise ”fumat” la serviciu.

 Prin urmare, problema asta ia amploare și se impun măsuri drastice!

foto: ziare.com