„Trebuie găsite soluții pentru ca toți copiii să meargă fizic la școală și am făcut apel la autoritățile publice locale și la inspectorate să colaboreze pentru a identifica soluții de spații alternative. Avem peste 900 de unități de învățământ relocate, dintre care peste 800 sunt relocate pentru reabilitare, modernizare sau construcție de spații noi. Este un număr record de școli, pentru că, așa cum știți, prin intermediul fondurilor europene și al investițiilor din programe naționale, schimbăm fața școlii peste tot.

La începutul anului școlar trecut aveam în jur de 500 de școli relocate din motive de reabilitare, modernizare sau construcții, anul acesta avem cu 300 mai mult. În afară de acest motiv, în celelalte situații s-a impus relocarea din cauza spațiului insuficient. Repet, însă, chiar și în aceste situații, toți copiii merg fizic la școală în spații identificate care pot susține procesul educațional.

 În ceea ce privește școlile în trei schimburi, mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi, dintre care șapte ca urmare a lucrărilor de reabilitare, extindere, modernizare și 12 din cauza spațiului insuficient. Am transmis deja că este prioritar să nu mai avem școli în trei schimburi. Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul școlar viitor 2025-2026 este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi. De asemenea, o să evaluăm în viitorul apropiat, împreună cu colegii din teritoriu, posibilitatea de a avea școală într-un singur schimb, care permite, de asemenea, extinderea programului și desfășurarea de activități de tip „școală după școală””, sunt declarațiile de azi ale ministrului Educaței, Ligia Deca.