Premierul Marcel Ciolacu și Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, au avut azi o serie de disuții pe buget și măsuri fiscale pentru perioada imediat următoare,după care au susținut o conferință de presă în care cei doi oficiali ai Guvernului au făcut mai multe clarificări.
„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă și de consilieri secretari de stat și cu doamna președinte de la ANAF. Am stabilit indicatorii pe care o să îi prezinte domnul ministru în ședința de guvern de joi. Ei sunt un pas premergător aprobării Legii Bugetului de stat și am făcut și un calendar împreună. Am stabilit foarte clar că până la sfârșitul lunii o să trecem Legea Bugetului prin Guvern și o să o înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie Legea Bugetului să fie aprobată”, a precizat în această dimineață premierul Marcel Ciolacu.
La rândul său, Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a detaliat: „un guvern pro-european trebuie să-și respecte în primul și în primul rând angajamentele față de Comisia Europeană și față de partenerii europeni. Și aici România s-a angajat ca în anul 2025 să se încadreze într-un deficit de 7% până la sfârșitul anului. Este principala provocare pentru mine ca Ministru a Finanțelor și eu o să mă asigur că acest angajament a României să fie respectat.
Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm și fără să includem venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile, astfel încât deficitul să se bazeze pe o analiză prudentă a veniturilor și pe partea de cheltuieli, pe un control cât mai riguros. Salut încă o dată decizia Guvernului din decembrie, prin Ordonanța de Ajustare Multisectorială, care a fost piatra de căpătâi al construirii bugetului, s-au construit premisele elaborării Bugetului pentru anul 2025. Planul fiscal bugetar structurat pe termen mediu asumat de România, prevede pentru anul acesta 7% pentru următorii șapte ani, o reducere progresivă a deficitului bugetar până la 3% și acest angajament nu trebuie respectat doar acum. Ceea ce construim astăzi, ceea ce construim pentru 2025, trebuie să aibă impact și pentru anii următori”.