Muzeul Naţional de Artă al României se redeschide miercuri, exact în ziua în care împlineşte 70 de ani, iar instituţia a anunţat măsurile luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Muzeele satelit „Theodor Pallady” şi „K.H. Zambaccian” vor rămâne, deocamdată, închise publicului.

Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă se pregătesc pentru reluarea activităţii cu publicul pe 20 mai 2020, după mai bine de două luni de la închiderea temporară ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

 MNAR este primul muzeu din Capitală care îşi reia activitatea şi acest lucru se întâmplă într-o zi cu semnificaţie istorică pentru instituţie: în urmă cu 70 de ani, pe 20 mai 1950, Muzeul Naţional de Artă al României era inaugurat prin deschiderea Galeriei Naţionale.

 Programul temporar de funcţionare al instituţiei va fi: miercuri – duminică, între orele 11:00 şi 17:00.

Muzeul Național de Artă din București are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România. El a fost înființat având la bază o colecție importantă a regelui CAROL I, aflată inițial la Castelul Peleș de la Sinaia precum și în alte saloane ale reședințelor regale române. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucureștene cum a fost Anastase Simu (înființat în anul 1910), Muzeul Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu (inaugurat în anul 1909) precum și din colecții particulare. Pe lângă aceste exponate, s-a atras și fondul muzeal din colecția primului muzeu de artă din București, înființat în anul 1836 în clădirea unei școli a Mănăstirii Sfântul Sava la inițiativa pictorului Carol Valenstein.

Muzeul Național de Artă ocupă clădirea Palatului Regal din București, construit în anul 1937.

Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componență lucrările celor mai buni pictori români (Ion AndreescuTheodor AmanNicolae GrigorescuGheorghe Petrașcu,…) și Galeria de Artă Europeană.