După ce ROMATSA a stabilit că la zborurile pe Aeroportul Internaţional Braşov vor fi controlate şi dirijate de la Aeroportul Internaţional Arad, prin intermediul soluţiei de turn virtual la distanţă (remote tower)- fapt ce de altfel, a făcut să… „vuiască” zilele trecute atât presa locală cât și cea națională, administraţia judeţeană a stabilit lista de investiţii pentru această componentă a proiectului aeroportului.

În acest context, în şedinţa ordinară din această săptămână, consilierii judeţeni braşoveni vor dezbate și, cel mai probabil, își vor da acordul în ceea ce privește proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico -economici pentru dotarea şi execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pentru asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană pe Aeroportul Internaţional Braşov. Valoarea a investiţiei se cifrează la 81.863.048 lei, inclusiv TVA, din care suma de 18.803.699 lei (cu tot cu TVA) reprezintă lucrări, iar diferenţa este necesară pentru achiziţia de echipamente.
Concret, șeful Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, Alexandru Anghel, a precizat că la aeroport se va realiza un turn în care vor fi şi serverele, dar îi va găzdui şi pe inginerii care vor asigura întreţinerea echipamentelor necesare asigurării serviciilor de navigaţie, precum şi personalul de la „meteo”. Turnul tip remote va avea o suprafaţă construită de 521,20 mp şi o suprafaţă de 1.372,30 mp. Clădirea va avea două etaje, plus unul tehnic.
„Clădirea va fi prevăzută cu un turn pe care se vor monta camerele speciale de monitorizare a aeroportului, dar şi toate echipamentele ce ţin de comunicaţia sol-aer, radionavigaţie şi monitorizarea parametrilor meteorologici”, a explicat oficialul.

foto: Facebook