La data de 13 decembrie 2023, în jurul orei 12.00, Secția 15 Poliție a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană s-ar fi autoincendiat, în timp ce se afla în incinta unei unități medicale din Sectorul 4.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, în vârstă de 50 de ani.
Potrivit oamenilor legii, echipajul de prim-ajutor, aflat la fața locului, i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, ulterior victima fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.
Lesne de înțeles, cercetările sunt continuate de către Secția 15 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Demn de precizat, pe 17 septembrie 2022, la același spital se întâmpla ceva similar: medicii au avut parte și atunci de un incident teribil, după ce un pacient a incendiat o saltea. Imediat au fost evacuați încă 34 de bolnavi.
