Capitala… „un oraș nesigur”. S-a spus și se spune în toate mediile. Din păcate nu… gratuit. Dovadă că și pe trotuar ai pusă viața în pericol. Dovadă că… în orice clipă se poate întâmpla o tragedie. Și nu e prima dată când așa ceva se întâmplă în București.

Doi copii au fost răniți grav,sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs în București. Oșoferițăa pierdut a controlul volanului, a intrat într-un stâlp, apoi a ricoșat în gardul unei case, lovind și două fetițe care au ajuns în stare gravă la spital.

Din nefericire,niciuna dintre victime nu a mai putut fi salvată.

Fetițele nu traversau, nu umblau aiurea pe drum. Doar… se jucau liniștite pe trotuar.

Una dintre fetițe are 14 ani, iar cealaltă – 6 ani. Victimele au fost izbite în plin și ajuns la spitalele Floreasca, respectiv „Grigore Alexandrescu”, ambele în stare gravă.

Din informațiile de la Brigada Rutieră, și șoferița și pasagerul din automobil au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit unor martori, imediat după accident, mai multe persoane au agresat atât șoferița, cât și pasagerul, oamenii fiind indignați de modul în care mașina a bufnit ca o racheta pe trotuar, fapt ce a curmat, iată, viețile a două fetițe.

Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 15:40, în cartierul Andronache. „În jurul orei 15:40, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe str.Mentiunii.

Din primele informații, conducatorul unui autovehicul care se deplasa pe str.Mentiunii ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers și a intrat in coliziune cu un stâlp iar din impact autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori care au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După producerea accidentului rutier, atât conducătorul auto cât și pasagerul au fost transportati la spital pentru îngrijri medicale.

Se efectuează cercetarea la fata locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier. Urmare evenimentului rutier, mai multe persoane ar fi exercitat violențe asupra conducătorului auto și pasagerului, fapt pentru care în cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt efectuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2″, au transmis reprezentanții Brigăzii Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei.

De menționat că, de la începutul anului, în țară s-au petrecut, din păcate, numeroase accidente rutiere mortale.

sursa foto: ziare.com