Gloria Buzau a castigat derby-ul rundei a doua din liga secunda de fotbal a Romaniei, scor 3-1 (2-1), si a acumulat maximum de puncte, alaturi de alte 3 echipe (CSC Șelimbăr, Unirea Slobozia și Unirea Dej) dupa doua runde, insa experimentatul antrenor Cristi Pustai nu se gandeste inca de pe acum la promovare.
„Sunt mulțumit, dar sunt conștient că e doar începutul unui drum. La fel cum la începutul sezonului trecut aveam zero puncte și am fost încrezători, acum avem șase puncte și trebuie să fim prevăzători. E foarte devreme să vorbim de promovare, mai sunt multe etape”, a spus Pustai la finalul meciului din Pantelimon.
Desi au deschis scorul prin capitanul Ovidiu Herea (dupa un corner executat de fratele sau, Claudiu) si au avut sansa se faca 2-0 prin acelasi jucator (bara transversala s-a opus), jucatorii de la Metaloglobus nu au mai reusit sa obtina un rezultat pozitiv ca in runda precedenta (1-1 in Ghencea, cu CSA Steaua) si au pierdut partida pentru ca buzoienii au marcat de trei ori, prin Andrei Blejdea (min. 25) si Cristian Ciobanu (min. 41 si 89).
Echipa din Buzau a fost insotita de o inimoasa galerie, care la final a sarbatorit impreuna cu jucatorii (foto) victoria din capitala.
METALOGLOBUS: Gavrilas – Grosu (Raoul Cristea ’84), Daniel Lung, Caramalau, Andrei Sava – Gabriel Serban (Robert Neacsu ’46), Andrei Rauta (Huiban ’68), Andrei Sin (Claudiu Moise ’84), Claudiu Herea – Adrian Sarbu, Ovidiu Herea.
GLORIA BUZAU: R. Stoian (cpt.) – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Trebotic (Pablo Gaitan ’84), Cârstocea (Honciu 78′) – Al. Munteanu (Val. Munteanu 78′), Razvan Matiș (Valentin Alexandru ’84), Blejdea (Ariel Varela Lopez ’68) – Cr. Ciobanu.
