Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București l-au trimis în judecată în 8 mai pe un avocat din Baroul București, Mircea Bogdan Petre, pentru violarea sediului profesional.
Anchetatorii au finalizat cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București trimiterea în judecată, în stare de libertate, și sesizarea Curții de Apel București cu privire la o persoană fizică, având calitatea de avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de violarea sediului profesional.
„S-a reținut că în data de 18.06.2025, în intervalul orar 11:25 – 11:52, inculpatul, sub falsul pretext că ar avea o audiență la un funcționar public din cadrul instituției, a pătruns, fără drept, respectiv cu nesocotirea procedurii de sistem pentru gestionarea cererilor de audiență și circuitul acestora în cadrul A.N.A.F. și în structurile subordonate, în sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, situat în mun. București, sector 2, într-o zonă nedestinată publicului și fără a avea acordul vreunei persoane îndreptățite să-l dea, respectiv în biroul directorului general al instituției, unde se desfășura o ședință de lucru privind executarea unei dispoziții de confiscare prin echivalent dispusă de la o societate comercială, printr-o hotărâre penală definitivă, cu intenția de a perturba lucrările ședinței, ulterior refuzând, în mod repetat, atât expres cât și implicit, să părăsească biroul funcționarului public arătat mai sus, cât și sediul D.G.R.F.P. București, în ciuda cererilor adresate de către persoanele îndreptățite, în mod special de către directorul general al instituției”, se menționează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
