„A împlinit Harta Magnoliilor 900 de pinuri-inimă, puncte de reper pentru culoare și frumos, în toate formele. Eu am adăugat pinurile, dar harta a făcut mai multe pentru mine decât aș putea eu vreodată. Oricât de aglomerat și posat și prăfos este orașul ăsta, harta m-a învățat să iubesc din nou Bucureștiul. M-a mai învățat că e în regulă să n-ai niciun plan, să n-ai o destinație precisă și dacă te rătăcești nu înseamnă că te pierzi. Ba din contră. Harta e cel mai terapeutic lucru pe care l-am făcut vreodată, iar asta poate s-o confirme și terapeuta mea. Ca să am încredere în mine, trebuie să mă fac mai întâi de rușine, știu asta, iar harta e o ocazie bună. Nu m-a apucat brusc vedestismul, știu că vorbesc de parcă plâng și ăăăăăă ce cea mai des folosită vocală. Mă simt cel mai confortabil în scris, în spatele tastaturii, n-au început deodată să-mi placă reflectoarele. Dar povestesc despre hartă când e cazul, pentru că e un proiect într-adevăr frumos, pentru că sunt mândră și recunoscătoare pentru ce a devenit harta magnoliilor și pentru că a adunat laolaltă mulți, foarte mulți oameni magnolifici. Eu doar am început harta. Și dacă ajută cel puțin o persoană să se orienteze mai ușor, dacă îi este de folos măcar cuiva, atunci harta-i bună și în jur, nu doar pentru mine.
Deci da, 900 de inimi pe hartă, după plimbările din weekend. Și-n afară de declarațiile astea publice, aveam de ceva vreme în minte cel mai potrivit mod de a celebra harta. Planul era s-o sărbătoresc pe 2 aprilie, când împlinește 3 ani, dar sezonul ăsta e mai scurt și timpul potrivit e acum.
Primesc des această întrebare, care-i magnolia mea preferată. Și mi-e greu să aleg, toate mi-s dragi, mă răzgândesc și când descopăr o magnolie tânără, printre betoane, și când găsesc una complet înflorită, lată de câțiva metri. Magnolia preferată e întotdeauna următoarea pe care o voi vedea. Dar prima de pe hartă, cea care mi-a dat ideea de pinuri-inimă, de magnoleală și cea de la care a plecat tăvălugul aceasta copleșitor va rămâne întotdeauna magnolia venerabilă de pe Dragoș Vodă.
Mi-am dorit mult acum 3 ani să admir magnolia din curtea grădiniței de aproape. Citisem că ar fi cea mai bătrână magnolie din București, că avea cândva 15-17 metri lățime și că adus-o un farmacist austriac la noi, în urmă cu mai bine de o sută de ani, chiar înaintea celui De-Al Doilea Război Mondial Am trimis mesaj grădiniței, m-au primit în vizită, pe vremea aceea aveau un felinar din fier forjat în curte și țin minte că tot cadrul ăla – felinar și flori uriașe în toate nuanțele de roz, mai domol sau mai intens în funcție de lumină, plus covorul din petale – mi s-a părut rupt dintr-o poveste.
Am fost din nou în vizită la grădinița cu magnolie, directoarea de aici a fost tare amabilă să mă găzduiască din nou și să-mi povestească despre adevărată doamnă magnolie, cea de la ei din ogradă. Ba chiar am primit și vești bune, bune: magnolia va avea un copilaș! Adică are deja un pui, e acolo, vlăstar, neplantat de nimeni, a crescut singur fix lângă trunchiul centenar. Am mai aflat astăzi că-n jurul acestei magnolii circulă mai multe legende. De exemplu, sub această magnolie și-ar fi făcut declarații și Julio Cortazar și iubita lui. Cortazar era îndrăgostit și de Carla Dunlop, și de magnolia de pe Dragoș Vodă”.
Sunt numai câteva dintre mărturisile celei care a avut idea asta năstrușnică, dar generoasă și… copleșitoare precum distinsele Doamne Magnolii- Diana Robu, autoarea Hărții Magnoliilor, care pune în lumina nespus de inspirat aceste comori ale Bucureștilor de-acum.
Și… DA, are dreptate: „O avea orașul ăsta al nostru neajunsurile lui (oho!), dar Bucureștiul e magnolific. La câțiva pași de zarvă și de bulevard, există liniște și culoare. Oriunde. Poate nu e chiar o magnolie pentru fiecare în Bucureștiul ăsta mare, dar sute (n-aș strica bucuria, dar sigur peste 1000) de magnolii tot sunt”.
FELICITĂRI pentru inițiativă!