AȘA A FOST: Primul brad care a fost împodobit la sărbătoarea Crăciunului în țara noastră a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866
„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,
Wie grun sind deine Blatter!“
Legenda poveștește că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.
Tot glasul legendei ne mai spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, convinsă și… speriată că o să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.
Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit cu tinerețe fără brătrânețe, pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.
Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică, dar și de speranță, bunătate și împlinirea viselor
În Statele Unite, spre exemplu, Bradul de Crăciun a ajuns în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.
Istoria americană reține că sărbătoarea Crăciunului cu tot cu împodobirea bradului a fost legalizată, însă, pentru prima dată, în statul Alabama, abia în anul 1836.
Foto: Facebook
