- Proiectul include 34 unități administrativ – teritoriale din județ (5 oraşe şi 29 comune).
- Perioada 2021-2027 cuprinde noi apeluri de proiecte în domeniul gestionării deșeurilor municipale. Prin Programul Dezvoltare Durabilă, vor fi deschise oportunități de finanțare în trimestrul 2 al acestui an.
Ministrul Marcel Boloș și președintele Consiliului județean Ilfov, Hubert Thuma, au semnat joi, 9 martie, la sediul CJ Ilfov contractul de finanțare aferent proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”, care va fi implementat pe raza celor 34 de unități administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Ilfov.
Valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 este de peste 38 milioane euro (190,27 milioane lei) și va include 5 orașe și 29 de comune din județ.
„Sprijinul pe care îl acordăm autorităților locale pentru proiecte în beneficiul comunităților este unul dintre pilonii esențiali ai activității noastre, iar faptul că Ilfovul este pe primele locuri din țară în ceea ce privește absorbția banilor europeni spune foarte multe atât despre potențialul de dezvoltare al zonei, cât și despre angajamentul autorităților locale de a aduce investiții în acest județ. Astăzi semnăm un nou contract, de această dată pentru gestionarea deșeurilor, proiect care va include 34 de unități administrativ – teritoriale și care își propune să îmbunătățească sistemul de gestionare a deșeurilor în conformitate cu angajamentele asumate în ceea ce privește protecția mediului. După cum știți, gestionarea eficientă a deșeurilor pentru accelerarea tranziției spre economia circulară, alături de sectorul de apă și apă uzată, constituie prioritatea nr. 1 a Programului Dezvoltare Durabilă, care va prelua proiectele în pregătire ale POIM. Vom lansa, în foarte scurt timp, primele apeluri de proiecte în sectorul de gestionare a deșeurilor și invit autoritățile locale din toată țara să folosească această oportunitate”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Gestionarea deșeurilor în Ilfov: Rata de reutilizare și reciclare, minimum 50% în 2024
La nivelul ariei proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”, cantitatea de deşeuri generată în anul 2021 a fost de 131.700 tone, iar operatorii autorizaţi au colectat circa 4.000 tone de ambalaje.
Principalele deficienţe identificate în sistemul de colectare a deşeurilor municipale țin de infrastructura de colectare insuficientă, uzată sau incorect utilizată de către generatori, cantităţile de deşeuri colectate separat de la populaţie fiind reduse şi cu un grad uneori ridicat de impurificare.
De asemenea, rata de colectare a deşeurilor reciclabile menajere şi similare şi a biodeşeurilor este redusă, cauzată în cea mai mare parte de lipsa infrastructurii, iar la aceasta se adaugă problema abandonării şi gestionării necorespunzătoare a deşeurilor provenite din construcţii şi desfiinţări.
Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov” urmăreşte promovarea investiţiilor în sectorul de deşeuri în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi a angajamentelor asumate prin sectorul de mediu. Implementarea proiectului va conduce la creşterea gradului de reciclare a deşeurilor colectate separat, respectiv la scăderea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, contribuind astfel la atingerea indicatorilor de rezultat ai POIM.
Prin acest proiect se vor achizitiona: echipamente pentru colectarea deşeurilor reciclabile menajere, pentru colectarea deşeurilor reziduale și pentru colectarea fluxurilor speciale de deşeuri voluminoase şi menajere periculoase, unităţi de compostare individuală și autospeciale pentru colectarea deşeurilor menajere reciclabile.
Obiectivele specifice al proiectului sunt:
- Atingerea ratei de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minim 50% din cantitatea de deşeuri din hârtie, metal, plastic, sticlă din deşeurile menajere şi deşeurile similare, inclusiv din servicii publice, colectate din aria proiectului, începând cu anul 2024;
- Implementarea compostării individuale a biodeşeurilor (inclusiv a deşeurilor verzi, fără masă lemnoasă) la nivelul gospodăriilor individuale din mediul urban şi rural (zona de case), prin achiziţia de unităţi de compostare individuală – este estimată o ţintă de 100% începând cu anul 2024;
- Implementarea instrumentului economic ”plăteşte pentru cât arunci” atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pentru ambele tipuri de spaţii locative (case şi blocuri), bazat pe frecvenţa colectării – este estimată o ţintă de 100% începând cu anul 2024;
- Reducerea cantităţii de biodeşeuri depozitate, ca urmare a introducerii compostării individuale în mediul urban şi rural.
Primele apeluri de proiecte în domeniul gestionării deșeurilor prin PDD 2021-2027, lansate în 2023
Conform calendarului fondurilor europene pentru anul 2023, primele apeluri de proiecte în domeniul gestionării deșeurilor vor fi lansate în trimestrul 2 al anului 2023 și se adresează asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, consiliilor județene, primăriilor, MMAP, inclusiv în parteneriat cu alți actori din sector. Vor fi 10 apeluri în valoare de 635 milioane de euro.
Printre rezultatele așteptate la finalul perioadei în sectorul gestionării deșeurilor se numără realizarea unor capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor pentru o cantitate de 360.000 t/an, închiderea și reabilitarea a 6 depozite de deșeuri municipale neconforme.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 au fost contractate până acum 36 proiecte privind gestionarea deșeurilor, în valoare totală de 495 milioane euro, din care 4 contracte anul acesta, a căror valoare totală este de 40,5 milioane euro.
Până în prezent, pentru proiectele derulate prin cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, Comisia Europeană a rambursat României 6,33 miliarde euro (7,62 miliarde euro cu prefinanțare), din totalul de 7,29 miliarde euro transmise spre decontare.