Banca Comercială Română (BCR) a finanțat achiziția a peste 13.000 de locuințe în 2018, astfel că unul din cinci români care a achiziționat un credit ipotecar a fost finanțat de bancă. BCR este cel mai mare finanțator în cadrul programului guvernamental Prima Casă, acordând credite în valoare de peste 1,3 miliarde de lei

Una din șase companii care au contractat un credit nou în anul 2018 a fost finanțată de BCR. Banca a aprobat credite noi corporate (companii mari, IMM-uri, sectorul public) în valoare totală de 7,1 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) în 2018. Finanțările au susținut economia locală, au creat mii de locuri de muncă și au generat investiții noi sau extinderi ale capacităților de producție

Banca a realizat un profit net de peste 1,2 miliarde de lei (258 milioane euro) în 2018, în creștere cu 80% față de anul precedent, pe baza rezultatului operaţional solid, a costurilor de risc reduse şi a performanțelor ridicate pe toate liniile de business

“2018 a fost un an de consolidare a parteneriatelor strategice dezvoltate cu clienții noștri, în care am continuat să sprijinim companiile românești și multinaționale care au creat valoare adăugată în economie. Am fost mai flexibili și am eficientizat procesele, urmând să continuăm aceeași direcție și anul acesta. Am demonstrat că suntem un partener de încredere atât pentru mediul privat, cât și pentru cel guvernamental, unde am jucat un rol important în toate proiectele strategice, precum Prima Casă sau Start-up Nation.
Din păcate, de la finalul lui 2018 lucrăm într-un context economic mai impredictibil ca niciodată. Direcția în care ne îndreptăm în prezent poate influența puternic generațiile viitoare. Este necesar să ne așezăm cu toții la masă și să analizăm la rece ce funcționează și ce nu. Istoria recentă arată ca taxele sectoriale nu ajută economiile ce o aplică și creează neîncredere”, a spus Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Impactul BCR în economie

BCR, doar banca, a aprobat credite noi pentru companii (facilități de credit, scrisori de garanție/ acreditive, facilități de finanțare a comerțului) în valoare de 7,1 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) în 2018 pentru activități care au creat mii de locuri de muncă și au generat investiții noi sau extinderi ale capacităților de producție. Au fost finanțate sectoare importante precum industria prelucrătoare (în principal auto), agricultură, servicii medicale și IT.

Stocul total al finanțărilor pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), care include și activitatea de leasing, a înregistrat o creştere de 15% față de 2017, depășind 5,4 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro).

BCR a generat credite totale noi, acordate în moneda locală persoanelor fizice și microîntreprinderilor, de peste 8 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) în 2018, pe baza creşterii, faţă de 2017, cu 50% a vânzărilor de credite de nevoi personale “Divers” şi o creştere de trei ori a vânzărilor pentru creditul standard imobiliar “Casa Mea”. BCR și-a consolidat poziția de principal partener bancar pentru românii care vor să-şi cumpere o casă, deţinând o cotă de piață de peste 22% din creditele imobiliare acordate în 2018.

BCR a semnat un parteneriat strategic cu IKEA, prin care a acordat peste 8.000 de carduri de credit în doar șase luni, consemnând un record pentru rețeaua globală de magazine a retailerului.

Vânzările pentru microîntreprinderi au crescut cu 32% în raport cu 2017, susţinute de produse noi lansate şi de faptul că BCR este un finanțator important în programul guvernamental Start-Up Nation. Vânzările au fost impulsionate și de lansarea în semestrul doi din 2018 asoluției de finanțare BCR Immediat, dedicat companiilor cu cifra de afaceri între 1 și 3 milioane de euro.

Co-finanţarea proiectelor dezvoltate cu fonduri europene a crescut în ultimul an, BCR având o cotă semnificativă de piață și un portofoliu total de co-finanţări de 1,84 miliarde de euro. Cea mai mare pondere a finanțărilor a mers către proiecte de infrastructură, dezvoltare rurală și regională.

Mai mult, BCR a reușit marea performanță de a introduce România în Cartea Recordurilor Guinness World Records, realizând cea mai mare lecție de educație financiară prin programul Școala de Bani pentru 13.230 de români din toate colțurile țării simultan. În anul 2018, peste 110.000 persoane au asistat la lecțiile de educație financiară susținute de cei peste 1.000 profesori de educație financiară.

Banca a lansat în septembrie platforma de banking inteligent George care a ajuns la 300.000 de utilizatori la finalul lui 2018. Introducerea George a fost unul din motoarele de creștere a tranzacțiilor digitale în retail, care au înregistrat un plus de 36%, până la 14 milioane.

Performanța BCR în 2018

Rezultatul operaţional s-a situat la 1.635,4 milioane de lei (351,4 milioane de euro), mai mare cu 21,7% decât rezultatul din anul precedent de 1.343,7 milioane de lei (294,1 milioane de euro) ca urmare a îmbunătăţirii venitului operaţional.

Veniturile nete din dobânzi au crescut semnificativ cu 16,0%, la 2.047,2 milioane de lei (439,9 milioane de euro), de la 1.764,2 milioane de lei (386,2 milioane de euro) în 2017 ca urmare a creşterii nivelului dobânzilor în piaţă, precum şi a volumelor mai mari de credite și conturi curente.

Veniturile nete din comisioane au avansat cu 0,9% la 706,8 milioane de lei (151,9 milioane de euro), de la 700,7 milioane de lei (153,4 milioane de euro) în 2017 datorită veniturilor mai mari din mentenanță, precum și a tranzacțiilor cu și fără numerar.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 26,0%, la 446,8 milioane de lei (96,0 milioane de euro), de la 354,7 milioane de lei(77,6 milioane de euro) în 2017.Venitul operaţional a crescut cu 13,8% la 3.285,6 milioane de lei (706,0 milioane de euro) de la 2.887,9 milioane de lei (632,1 milioane de euro) în 2017 ca urmare a creşterii veniturilor nete din dobânzi, a veniturilor din comisioane și a rezultatului net din tranzacționare.

Rata NPL de 5,8%, la 31 decembrie 2018, comparativ cu nivelul de 8,1% din decembrie 2017, ca urmare a rezultatelor bune din activitatea de recuperare de credite neperformante și a tranziţiei la IFRS9. Gradul de acoperire cu provizioane a fost de 100,3% la finalul anului 2018.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 8,7% la 36.400,1 milioane de lei (7.805,3milioane de euro), la 31 decembrie 2018, de la 33.490,9 milioane de lei (7.189,2 milioane de euro), la 31 decembrie 2017, în principal datorită creșterii susținute a creditelor retail, în timp ce stocul de credite corporate a crescut marginal.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 5% la 55.099 milioane de lei (11.814,9 milioane de euro) la 31 decembrie 2018, faţă de 52.496,1milioane de lei (11.268,9milioane de euro), la 31 decembrie 2017, motorul de creștere fiind depozitele retail.