Sectorul 2 are nevoie de idei deștepte care devin proiecte capabile să lase ceva durabil în urma lor. Căutăm și susținem proiecte atractive care contribuie la creșterea nivelului de educație și cultură. Proiecte ce stimulează gradul de implicare civică și de protecție a mediului. Proiecte ce încurajează spiritul competitiv și practicarea sportului. Proiecte de sprijin și incluziune a celor defavorizați.

IMPORTANT: Primăria Sectorului 2 anunță că acordă finanțări nerambursabile, conform Legii 350/2005, pentru activități nonprofit cu impact benefic asupra comunității din sectorul nostru. Invităm persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații) sau cultele religioase să participe la concursul de proiecte cu finanțări nerambursabile.

Finanțarea totală alocată anului 2021 este de 2.500.000 lei, iar domeniile de interes sunt:

– cultură și culte

– social

– mediu

– educație

– sport

ATENȚIE: Data limită până la care puteți depune propunerile de proiecte – 07.06.2021, ora 16.30.

Programul anual, Anunțul de participare, toate informațiile și documentele necesare pentru depunerea propunerilor de proiecte se regăsesc pe site-ul www.ps2.ro, secțiunea ”Finanțări nerambursabile” sau accesând link-ul http://public.ps2.ro:3012/Public/Legea%20350/2021/.

Pentru orice întrebări, nelămuriri sau informații suplimentare – ne puteți contacta la adresa de e-mail: infopublice@ps2.ro.