Consilierii municipali ai Capitalei au adoptat, în şedinţa de joi, un proiect care vizează contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare totală de până la 100.000.000 de lei cu o perioadă de maturitate de până la 15 ani.

Conform proiectului, contractarea finanţării se face pentru realizarea următoarelor investiţii: achiziţia a 100 de troleibuze cu autonomie şi 130 de autobuze hibrid (50.000.000 lei, cheltuieli estimate din cadrul finanţării) şi penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti Piteşti; lărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca şi Şoseaua Petricani; Pasaj Doamna Ghica (50.000.000 lei, cheltuieli totale estimate din finanţarea rambursabilă).

În referatul de aprobare se reaminteşte că, pe 18 octombrie 2018, au fost adoptate două proiecte de hotărâre care vizează achiziţia a 100 de troleibuze cu autonomie şi 130 de autobuze hibrid. În vederea implementării, în decembrie 2018, a fost semnat un contract de finanţare nerambursabilă între Administraţia Fondului de Mediu (în calitate de finanţator) şi municipiul Bucureşti (în calitate de beneficiar), prin care se acordă o finanţare nerambursabilă de până la 340.000.000 de lei (reprezentând 80% din valoarea cheltuielilor eligibile).

Ulterior, în urma licitaţiilor, au fost semnate contracte cu Mercedes Benz, pentru furnizarea a 130 de autobuze hibrid (în valoare de 195.268.331 lei) şi cu asocierea Bozankaya Otomotiv – Sileo GMBH pentru furnizarea a 100 de troleibuze (în valoare de 207.646.300 lei).