Close Menu
  • Acasa
  • Administratie
  • Companii
    • Afaceri internationale
    • Auto/Transport
    • Energie/Mediu
    • IT&C
  • Financiar
  • Analiză
  • Sanatate
  • Educație
  • Diplomație
  • Timp liber
    • Cultura
    • Lifestyle
    • Sport
  • Eveniment
What's Hot

Cristina Ghițulică (Politehnica București), prima femeie aleasă Președinte al ENQA

16/11/2025

CSM Bucureşti încheie anul cu victorie în Liga Campionilor: 34-31 cu Sola HK

16/11/2025

Rapid Bucureşti, victorie clară în Germania și calificare în grupele European League!

16/11/2025
Facebook X (Twitter) Instagram
  • Despre noi
  • Contact
Facebook YouTube
Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi
Publicitate
duminică, noiembrie 16
  • Acasa
  • Administratie
  • Companii
    • Afaceri internationale
    • Auto/Transport
    • Energie/Mediu
    • IT&C
  • Financiar
  • Analiză
  • Sanatate
  • Educație
  • Diplomație
  • Timp liber
    • Cultura
    • Lifestyle
    • Sport
  • Eveniment
Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi
Home»Timp liber»Cultura»FESTIVALUL «GEORGE ENESCU», proiect în premieră: ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala”
Cultura

FESTIVALUL «GEORGE ENESCU», proiect în premieră: ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala”

By editor08/04/2019Niciun comentariu5 Mins Read
Share Facebook Twitter Pinterest Copy Link LinkedIn Tumblr Email VKontakte Telegram
MMB anunță proiectul expozițional ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” –  o istorie ilustrată a muzicii în viața românilor, începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre.
Share
Facebook Twitter Pinterest Email Copy Link
Demo

Festivalul Internațional George Enescu și Muzeul Municipiului București (MMB) anunță lansarea unui binevenit parteneriat, care are ca principal obiectiv să extindă interacțiunea dintre Festivalul GEORGE ENESCU și oraș și să diversifice experiența festivalieră pentru publicul festivalului și cel bucureștean, deopotrivă.
Ca primă acțiune sub egida acestui parteneriat, MMB anunță proiectul expozițional ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” –  o istorie ilustrată a muzicii în viața românilor, începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre. Expoziția va putea fi văzută la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), începând cu data de 15 iulie și constituie o avanpremieră tematică pentru Festivalul Internațional George Enescu, ediția 2019.
Concret, acest proiect expozițional al MMB se înscrie în seria de inițiative prin care muzee, instituții, galerii și diverse organizații din București dezvoltă proiecte pe tema muzicii în parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu cu scopul de a extinde interacțiunea acestuia cu orașul și de a diversifica experiența festivalieră a publicului.
”Muzeul este o proiecție culturală a comunității. Este, prin urmare, firesc să integrăm în proiectele noastre un eveniment muzical intens al orașului cum este Festivalul Internațional George Enescu. În avanpremiera festinului muzical din sălile de concert, expoziția noastră invită publicul să vadă cum a intrat muzica în viața românilor și cum a evoluat ascultarea acesteia până în zilele noastre, de la o experiență inițial rezervată elitei urbane, la accesul pe scară largă asigurat de tehnologie”, punctează Adrian Majuru, Managerul Muzeului Municipiului București.
În cadrul expoziției ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala”, vizitatorii vor vedea exponate care ilustrează modul în care se asculta muzica la români începând cu anul 1830, când întâlnirea cu acest gen de artă avea loc, în special, acasă, în spațiul restrâns al protipendadei urbane.
Urmează o vedere de ansamblu a sfârșitului de secol XIX și a perioadei interbelice, foarte fecunde în relația românilor cu muzica, în care viitori mari muzicieni, cum ar fi Ciprian Porumbescu sau George Enescu, primesc în copilăria lor, drept cadou, un instrument muzical. În orașele românești muzica este la loc de cinste și practicarea ei coagulează elitele în orchestre ale medicilor, ale inginerilor sau avocaților.
După 1947, perioada comunistă stigmatizează practicarea muzicii ca obicei burghez. Apariția tehnologiei democratizează accesul la muzică, însă polarizează relația în favoarea ascultării față de practicarea ei.
Potrivit unui comunicat oficial, expoziția va include săli în care vizitatorii vor afla detalii despre tehnologia pentru ascultarea muzicii și vor vedea expuse aparate, dar și afișe de epocă ale unor concerte în mare vogă. Una dintre săli va fi dedicată secolului XIX, surpriza fiind aceea că, sub supravegherea unui muzeograf, se va putea asculta muzică, de pildă, la patefon. În sala dedicată secolului XX, se vor putea face audiții la pick-up, se va asculta muzică de pe discuri vinil, sau de pe benzi de magnetofon.
IMPORTANT: Expoziția ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” va fi accesibilă publicului pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu 2019, fiind un prilej de a extinde experiența întâlnirii cu muzica dincolo de concertele din sălile de spectacol.
”Festivalul George Enescu este un eveniment muzical major la nivel mondial și cu atât mai mult pentru București, iar noi ne dorim să conectăm cât mai mult orașul, publicul la această experiență minunată a întâlnirii cu marea muzică clasică a lumii. Am găsit deschidere și entuziasm la partenerii noștri și sperăm ca aceste inițiative să fie începutul unei construcții comune pe termen lung de care să beneficieze, în primul rând, publicul”, a spus Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional George Enescu.
 
Despre Festivalul Internațional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.  Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/
 
Despre Muzeul Municipiului București (MMB)
Muzeul Municipiului București (MMB) este un muzeu pavilionar, care include 9 muzee și case memoriale deschise publicului în componența sa. MMB s-a afirmat ca centru informațional, cultural și educațional activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific. Din MMB fac parte: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1), Palatul Voievodal Curtea Veche ( Str. Franceză nr. 21-23, momentan închis pentru reconsolidare), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A), Muzeul Frederic și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16)și Observatorul AstronomicAmiral Vasile Urseanu(Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21).
Pentru mai multe detalii: https://muzeulbucurestiului.ro/
 

MMB anunță proiectul expozițional ”Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala” –  o istorie ilustrată a muzicii în viața românilor, începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre.

festivalul george enescu mmb muzica de acasa
Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Telegram Copy Link
editor

Related Posts

Cultura

Filme, mai ales de artă: se deschide Apollo111 Cinema în București

15/11/2025
Cultura

Concertul simfonic al Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea”, la Ateneul Român

15/11/2025
Cultura

Spectacol-eveniment pe scena Operetei: SANGE VIENEZ de Johann Strauss

11/11/2025
Cultura

Marius Manole, Emilia Popescu, Tania Popa și Constantin Cotimanis, pe scenele TNB în noiembrie

10/11/2025
Cultura

Filarmonica George Enescu găzduiește lansarea volumului Spațiul Celibidache, de Stejărel Olaru, pe 16 noiembrie, la Ateneul Român

10/11/2025
Cultura

D’ale carnavalului, Tosca, Nabucco, Romeo și Julieta, Madama Butterfly, pe scena Operei Naționale București

10/11/2025
Add A Comment

Comments are closed.

AnnaCori BF25 MSV 300x600px
Cele mai noi

Cristina Ghițulică (Politehnica București), prima femeie aleasă Președinte al ENQA

16/11/2025

CSM Bucureşti încheie anul cu victorie în Liga Campionilor: 34-31 cu Sola HK

16/11/2025

Rapid Bucureşti, victorie clară în Germania și calificare în grupele European League!

16/11/2025

Filme, mai ales de artă: se deschide Apollo111 Cinema în București

15/11/2025
Populare

Ciprian Ciucu, investit in functia de Primar al Sectorului 6: “De abia astept sa vin la munca in Primarie!”

22/10/2020

Traficul aerian pe aeroporturile Otopeni si Baneasa, in picaj in 2020

28/01/2021

Al 4-lea tratament anti-tantari in Bucuresti din acest sezon

19/07/2021
curs competente antreprenoriale
 
Facebook YouTube

Parteneri

  • Primar PH
  • Ardeal Business
  • Brașov Business
  • Constanța Business
  • Craiova Business
  • Iași Business
  • Prahova Business

Parteneri

  • Teo Smile
  • Teo Smile Blog
  • Stoma 24
  • Prahova Medicala
  • News Medical
  • Teo Smile Kids
  • Fotbal Prahovean

Parteneri

  • 10 Travel
  • Gold Travel
  • Locații de Top
  • Construcții Smart
  • 24 Cars
  • Reușita TV

Subscribe

Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri

© 2025 București Business By Reusita Business Group. Toate drepturile rezervate.
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Contact

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.