Departe de lumea dezlantuita, departe de firme si companii unde cei mai multi muncesc pe cele mai teribile gadget-uri, stand ore in sir pefotolii capitonate si cu cestile de cafea pline ochi,sunt acolo,LA TARA; oameni minunati caretrudescca acum 100 sau 200 de ani, miros a pamant reavan si fan, se trezesc la 4-5 diminata si muncesc pana la caderea serii. Cand… nu dau buzna la terase, baruri ori la mall, ci plamadesco mamaliga faina pecare-mpart cu sfoara si-o garnisesc cu o creatsa de slanina si-apoi dau pe gat un suc de mere ori afine… Nu-nainte de a-si hrani cu drag animalele din grajd.
Si asa cum sunt, sunt oameni al caror exemplu e bun de pus la icoana si la tampla gandului…
Povestite de dl Laurentiu Dorodici:
„Lenuta lu’ Bacan (Bacan Elena): probabil este cea mai mica femeie din satul, dar pe cat este de micuta, pe atat este de activa si as putea spune, un izvor continuu de energie.
Este si ea din multele „regatene” venite in comuna noastra, se naste si copilareste in satul Dianu, comuna Stroesti, jud. Valcea, la poalele unei inalte maguri subcarpatice a Slatioarei, cu codrii seculari). Este unul din cei 4 copii ai unei familii de tarani si de mic copil lucreaza la treburile gospodariei, merge cu vacile la pascut dar este si o eleva buna la scoala generala, fiind chiar si premianta. Face scoala profesionala la Horezu si unde vine adesea cu familia sa vanda la piata produse in gospodaria familiei. Dupa terminarea scolii, se „inroleaza” intr-o brigada de muncitori forestieri de olteni de sub munte si vine la munca in zona Avrigului la plantat paduri, la pepiniriere ori la ingrijitul si sapatul puietilor plantati si asa lucreaza cativa ani.
Asa il cunoaste si pe Relu Bacan, undeva pe la anul 1984, pe atunci un foarte bun sudor la fabrica de tancuri de la Marsa dar si un fecior june inalt si frumos de-al Cartisorii si care participa an de an la ceata de feciori ori se imbraca calaras, caii fiind pasiunea vietii a lui Relu. Imi aduc aminte cu Lenuta a venit in sat si copil fiind, eram mirat ca pe la anul 1986, la 6 ani, eram aproape la fel de inalt precum tanara mireasa. Rememorez clipele in care am mers cu bunica cu toate vecinele la ajutat de taiat gaini, la facut taitei iar in cuptorul nostru s-au copt cozonacii si pita pentru nunta.
Nunta lor a fost una taraneasca dar una foarte frumoasa, este prima nunta de care imi aduc in detaliu aminte. A fost mare veselie si in care s-au incins si invartite ardelenesti dar si sarbe oltenesti. Lenuta era imbracata frumos si inca de pe atunci, era foarte apriga. A fost nemultumita de prestatia solistului si a mers pe scena, a luat microfonul si a inceput sa cante si sa incinga petrecerea. A venit alaturi de ea si sotul Relu dar si mai tanarul cumnat Viorel , ambii au avut un real talent muzical, dar ulterior irosit, si au cantat tustrei pana la terminarea nuntii).
In septembrie 1987 se naste Silviu, unicul copil al familiei, o mogaldeata de bebelus care a surprins alaturi de mica sa mama pe toti doctorii si oamenii de la spitalul din Sibiu iar Silviu primeste dragostea parintilor, al bunciii Chiva dar si al bunicii mele Mariuta si care l-a tinut indeaproape ca si bona in anii copilariei, l-a educat frumos pe cand parintii erau plecati la muncile campului ori la grajduri.
Tanara familie isi construiesc asa cum pot o casuta pe heiul cumparat de Relu pe cand era muncitor la Marsa dar Relu cade in patima sticlutei si practica si el acest „sport traditional” si atat de iubit la Cartisoara. Familia intampina greutati dar Lenuta este motorul si munceste zi lumina si nu doar atat ci si mult dupa lasarea intunericului. In curtea lor gasim dintotdeauna cai. Au avut un cal sur si care a murit de batranete si pe care Relu il crescuse de cand era mic copil, o au apoi pe Virga, pe Pusa si din 1998 o cumpara pe iapa Dana de la ciurarul Tzaca, unul din cei mai mari si frumosi cai care i-a avut Cartisoara vreodata si care si acuma este in grajdiul familei Bacan, o tin pentru Relu, ajuns la anii batranetii si care o indrageste nespus. In grajdiul familiei Bacan, gasim 30 de ani prin sprijinul venit de la dna inv. Livia Savu si multe ghivolite, cel putin 3 capete negre in grajd si pe care deja de ani buni, Lenuta le ingrijeste mai mult singura, Silviu fiind plecat la serviciul sau.
Lenuta a lucrat cativa ani la colectiv, la grajdul din Secsoara si unde ingrijeste cu multa iubire animalele. Dupa 1990 preia in ingrijire taurii comunali, este remunerata de Primaria Cartisoara fara forme de angajare iar apoi, oamenii trebuie sa plateasca monta anuala pentru fiecare vita in parte. Cunoaste umilinta venita prin nesimtirea si ticalosia multor oameni care nu vor sa plateasca si asa se chinuie an de an de creste animalele comunei si de la care nu primeste mare sprijin iar in cele din urma si istorica Lunca a taurilor este vanduta – cui, cum si cu cat a trebuit. Am aflat de la ea o expresie ramasa deja celebra prin Streza: „Tu plateste monta ca io am podu’ plin de MULTUMESC !”
„A muncit mult toata viata insa a razbit greu si cum spunea o doamna din Arpas, parintii lui Silviiu, nu au avut atat de mare noroc in viata si nici viata nu a fost tocmai prietenoasa cu Lenuta.
Nu a agonisit averi dar a reusit sa isi creasca si educe exemplar copilul iar Silviu este acuma un barbat in toata regula, respectuos, cuminte, fara vicii, devotat si cu continuitate de peste 15 ani la locul actual de munca. Nu a furat din averile publice iar existenta familiei a fost dusa prin munca, sudoare si mult sacrificiu, din munca lor si-au platit si „lumina”, si-au pus si pe masa ori si-au construit in gospodarie.
Lenuta muncestre si trudeste si acuma la animale si as putea zice ca o face doar si doar din dragost, de castigat nu castiga nimica, dimpotriva, mai mult pierde, in ultimii ani cumpara adesea fan pentru vite intrucat Silviu nu razbeste vara de a mai cosi suficient fan pentru cele 4 capete din grajd. O aud pe Lenuta cum vorbeste cu mult drag cu animalee, dar si la polul opus, cand din micul ei trup razbate multa suparare, frustrare si necaz atunci cand animalele nu asculta indemnurile continue „Nie la loc, nie la loc!”.
Lenuta este un om mic si simplu dar care are si ea virtutile ei. De mult timp nu mai are incredere in clasa politica, in partide politice iar politicienii locali nu au nici eu prea multa stima si de aceea la ultimele 2 alegeri locale, a refuzat sa se mai prezinte la vot din cauza „hotilor si hotiilor” si nu se mai simte reprezentata de acei indivizi numiti „consilieri”. Spune franc lucrurilor pe nume si nu are teama sa isi zica public frustrarile si le zice pe fata si cu mult patos „urarile de bine” sau cum e vorba ei „le zic io Tatal nostru”.
Desi nu frecventeaza biserica din anumite motive personale, este o femeie credincioasa si cand isi aduce aminte de Dumnezeu, devine mai concilianta si mai pacifista si isi cer iertare cand stie ca i-a gresit. Are o relatie speciala cu batrana sa maicuta sa de la Dianu si cu care vorbeste zilnic la telefon, la fel si cu fratele sau Traian ori surorile Maria si Valerica. Desi Relu a fost multa parte din viata sa sub patima bauturii, de aproape 10 ani nu mai bea deloc dar este foarte bolnav si neputincios. Lenuta isi ingrijeste sotul cu multa dragoste si atentie si sufera foarte mult cand il vede sleit de puteri dar este bucuroasa ca ii este in viata si isi tin de urat unul altuia iar Relu atat cat mai poate, iese zilnic la grajd sa isi mangaie iapa si vitele.
SI Lentua este un om si poate a gresit si ea in viata si altor oameni. Nu este insa un om deloc rau, este muncitoare si dupa cum spus, o sotie, o mama si o fiica iubitoare si cum putini oameni sunt. In simplitatea sa, duce mai departe traditii seculare si milenare ale satului iar vitele lor sunt alaturi de ale lui Ionel lui Zahiu, ultimele vite din partea de jos din toata Streza.
Prin toate necazurile sale, prin toata truda sa s iubirea fata de animale, Lenuta si-a primit si ea o porecla al unui personaj literar reprezentat de o femeie vrednica: Fefeleaga.
Gandurile noastre frumoase merg spre aceasta micuta femeia, ii dorim sanatate si sa aiba in continuare putere sa isi iubeasca si ingrijeasca familia si animalele sale atat de dragi”.
Lenuta lu’ Bacan- un om-LECTIE!
foto: Laurentiu Dorodici