„…În atenția Consiliului Primăriei Sectorului 2 București și a d-lui Primar Mihaiu…sunt Ion Ghițulescu, fost lucrător la Radiodifuziunea Română acum bătrân pensionar… locuiesc de 84 de ani pe strada Amiral Murgescu Sectorul 2, lângă Gara Obor. Cartierul în care e situată strada s-a numit inițial (1922) „Cartierul Parc Regele Ferdinand”. Pe atunci, loturile de casă au fost dedicate veteranilor de război și la prețuri modice funcționarilor publici. S-au construit case frumoase, fiind o zonă apreciată în acea vreme… La venirea comuniștilor, numele Ferdinand nu mai era agreat. A fost deci rebotezat în cartierul Baicului după numele unei străzi alăturate. Așa a fost rebotezat bulevardul din zonă din Ferdinand în Dimitrov, iar școala alăturată din Ferdinand în 64… După 1990, bulevardul și școala au revenit la denumirea inițială, doar cartierul nu. Vă rog insistent, faceți ceva pentru revenirea la normal, mai ales că acest cartier este acum unul dintre cele 98 de zone protejate ale Bucureștiului.
Vă mulțumesc anticipat pentru rezolvarea favorabilă a solicitării…”
Propunerea a fost scrisă de Ion Ghițulescu pe contul său de socializare.
O cerere firească, o reîntoarcere de bun simț cu ochii și inima către istoria capitalei.
Speră, la rândul nostru, că solicitarea celebrului jurnalist va ajunge la urechile primarului Radu Nicolae Mihaiu.