„Pentru că… #GeorgeEnescuFestival, azi, într-un moment de respiro, pus-am Poema Română. Nici nu începe bine că aud de pe fotoliu: ENESCU…
Mă enervez instant.
-Tu cum reușești să recunoști așa un-doi?
Și zice și zice… și nu știu ce și cum, că de obicei eu întreb doar retoric și mi-i ciudă că nu reușesc nicicum treaba asta. Și cum orgoliul îmi fu oareșcum tulburat zic să recuperez și zic dintr-o răsuflare:
-Da’ tu știai că a fost scrisă pe când avea doar 16 ani și i-a fost dedicată Reginei Elisabeta? Și că prima audiție fu la Paris în 1898? Și mai știi că, în exil, (și aici plusai cu emoție involuntară, nod în gât, ritm cardiac mărit) Regele Mihai și Regina Ana, de câte ori se mutau într-o casă nouă, aveau un mic ritual al lor și că, înainte de orice, ascultau Poema Română? Și că mai ales ultimele măsuri care de fapt sunt din Imnul Regal le era cumva ca o binecuvântare a noii case? Știai?” (Daniela Burlacu- n.n. cititoare fidelă)
Mai mult decât un text, o mărturisire… Un sentiment uriaș care pune în lumină românismul neaoș, plin, viguros, pe cât de frumos, pe atât de bun de luat ca lecție!
Să vă fie dumicat de cuminecătură! Din inima și gândul unei ROMÂNCE!
2019-09-02
