Potrivit scenariului, vineri, 12 aprilie, de la ora 01.00, s-a desfășurat un amplu exercițiu la metroul din Capitală. Simularea a avut loc, așa cum vă informam, în stația Piața Romană, iar scenariul a prevăzut mai multe explozii, două garnituri de metrou fiind avariate și aproximativ 200 de persoane, surprinse în interior. Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, în cadrul exercițiului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
O parte dintre victime au fost aduse la Spitalului Universitar de Urgență București.
”Victimele au prezentat politraumatisme și arsuri. După evaluarea din UPU au fost duse în sala de operație la ortopedie, altele, la chirugie generală, una, la neurochirurgie, două victime au fost internate la secția de Chirurgie toracică și la Ortopedie, iar două au fost transportate în ATI, una având arsuri de căi aeriene, fiind intubată și ventilată mecanic. Noi am fost pregătiți cu un număr suplimentar de medici și asistenți medicali față de cei care au fost de gardă în această seară”, a declarat Silvia Nica, medic șef UPU de la Spitalul Universitar de Urgență București.
Potrivit unui comunicat oficial, 33 de cadre medicale s-au alăturat suplimentar echipei care a fost de gardă noaptea trecută la SUUB. Totodată 4 psihologi au participat la acest exercițiu, ei asigurând victimelor și aparținătorilor suportul moral necesar.
„Am aplicat procedura de intervenție a psihologului clinician în situații de urgență. În acest tip de situații intervenția psihologică este necesară pentru a ajuta pacientul să-și găsească resursele emoționale necesafre pentru a trece peste aceasta situație”, spune Mirela Vizari, psiholog clinician specialist la SUUB.
Spitalul era pregătit cu toate resursele necesare unor situații de urgență, spun reprezentanții instituției.
Pe parcursul celor 3 zile ale acestui exercițiu de simulare la Spitalul Universitar de Urgență din București au venit, în total, 25 de victime. „Fiecare victimă a fost însoțită de un manager de caz care a observat modul în care este gestionat din punct de vedere medical pacientul și a interacționat cu echipa medicală. Au fost manageri de caz români, dar și străini”, a declarat Silvia Nica, medic șef UPU de la Spitalul Universitar de Urgență București.
Ca întotdeauna Spitalul Universitar de Urgență București a fost, este și va fi pregătit pentru situații de acest gen.
Vigorous Warrior 2019, exercițiul bazat pe dezvoltarea cooperării civile-militare, este organizat de Centrul de Excelență pentru Medicină Militară al NATO în cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, precum și Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și structurile din coordonarea acestuia. Vigorous Warrior 19 – VW19 este cel mai mare exerciţiu cu focus medical din istoria Alianţei Nord-Atlantice.

Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB

„Am aplicat procedura de intervenție a psihologului clinician în situații de urgență. În acest tip de situații intervenția psihologică este necesară pentru a ajuta pacientul să-și găsească resursele emoționale necesafre pentru a trece peste aceasta situație”, spune Mirela Vizari, psiholog clinician specialist la SUUB.