„Echipele CMTEB efectuează lucrări de reparații pe Magistralele I și III Sud (diametre de 600 și 800mm), în perimetrul bulevardelor Mircea Vodă, Unirii și Corneliu Coposu precum și cel al Șoselelor Iancului și Pantelimon.

Încă din cursul dimineții au fost începute manevrele tehnice de închidere, de golire, precum și cele de aerisire ale tronsoanelor pe care vor fi efectuate lucrările. Intervențiile efectuate pe ambele magistrale sunt îngreunate de accesul în galeriile de termoficare, care trebuie golite și aerisite. Ulterior, se va efectua un control al întregului tronson de rețea oprit pentru identificarea tuturor spărturilor. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă este oprită până în data de 14 mai 2024, ora 23.30, pentru aproximativ 75 de blocuri (șapte puncte termice în Sectoarele 3 și 5).

Și în ceea ce privește reparațiile efectuate în zona Iancului, intervențiile sunt îngreunate de accesul în galeriile de termoficare. Se va lucra simultan în mai multe puncte de lucru, după aerisirea galeriei și după efectuarea controlului de rețea pe întreg tronsonul oprit, pentru identificarea unui număr cât mai mare de spărturi în conducta de transport a agentului termic. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă este oprită până în data de 16 mai 2024, ora 23.30, pentru aproximativ 250 de blocuri (20 de puncte termice în Sectorul 2).

Simultan se lucrează și în Sectorul 1, în perimetrul străzilor Pajurei, Intrarea Dridu, Bulevardul Bucureștii Noi. Din cauza lucrărilor de reparații, furnizarea agentului termic pentru apă caldă este oprită până în data de 08 mai 2024, ora 23.30 pentru aproximativ 100 de blocuri.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute. Pe măsură ce intervențiile se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Vă asigurăm că intervențiile sunt necesare și au drept scop îmbunătățirea funcționării sistemului de termoficare! Ne cerem scuze din nou pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis marți la amiază reprezentantii Termoenergetica.