„Industria evenimentelor poate fi o sursă importantă de venituri pentru București și un mare plus pentru viața culturală a orașului, iar asta presupune dezvoltarea de parteneriate cu organizatorii privați de evenimente.

Împreună cu Administratorul public Diana Punga, directoarea Direcției de Cultură a PMB, Liliana Toderiuc Fedorca și directorul executiv al Direcției Urbanism, Matei Damian, m-am întâlnit azi cu Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), cu care am discutat despre eficientizarea birocrației și creșterea atractivității Capitalei pentru activități culturale și de divertisment.

Mențin abordarea de a folosi bani publici puțini pentru concerte și festivaluri, dar sunt interesat de colaborarea cu companiile private și de evenimente organizate de companii private, care să facă audiență și să aducă fonduri municipalității. Vom veni în perioada următoare cu un regulament care să facă mai simplă organizarea de evenimente, integrând și propunerile pe care le vom primi de la AROC.

Avem în plan și crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele pe care Primăria Generală sau instituțiile din subordine le organizează, unde să facem și vânzare centralizată de bilete. Explorăm de asemenea posibilitatea de a construi o sală de concerte în București, lucru pentru care am trimis o scrisoare Companiei Naționale de Investiții, care să ne ajute cu fonduri”.

 Mesajul a fost transmis după discuțiile purtate, de către primarul general- Nicușor Dan.